Last Updated on aprilie 3, 2026Călin Donca a vorbit public despre parcursul său în afaceri și a respins ideea că succesul său ar fi venit ușor sau peste noapte. Într-o intervenție la Capatos, omul de afaceri a spus că și-a construit afacerile cu sacrificii și perioade dificile, povestind că în primii ani dormea pe saltele sau în garsoniere împreună cu echipele sale de vânzări, pentru a porni de la zero alături de ele.
„Nu a fost dintr-una, toți banii au fost cu chinuială, toți au fost cu durere, toți au fost cu sacrificiu. Eu când am venit în Brașov cu echipa de vânzări pe firma de publicitate, oamenii știu, dormeam pe saltele ca să dorm cu echipa mea de vânzări și să le arăt că pornim de la zero.
Și nu ne trebuie investiții și vrăjeli și alte lucruri, cum ziceau unii. Deci eu am stat pe jos, am mers la Iași, după aia echipa de la Iași dormeam cu ei într-o garsonieră. Deci eu mi-am plătit prețul la fiecare etapă”, a declarat el, potrivit CANCAN.ro.
Donca a susținut că un moment de ruptură a fost în anul 2017, când ar fi pierdut tot ce acumulase până atunci după ce a intrat în domeniul energiei și a fost afectat de o schimbare legislativă. El a declarat că acel episod l-a dus într-un „mic faliment” și că a fost nevoit să reînceapă de la zero.
„În 2017 când am pierdut tot, când am intrat în domeniul energiei și am dat într-un mic faliment din cauza unei reglementări legislative și am pierdut toate milioanele pe care le-am făcut, am început din nou de la zero să fac echipă în țară de energie și dormeam într-un Citroen C4. Adică am filmări, le-am pus, le-am arătat. Mi-am plătit din nou prețul”, a povestit acesta, conform B1Tv.
În același context, Călin Donca a vorbit și despre controversele apărute în jurul numelui său, inclusiv despre acuzații de înșelăciune, pe care le respinge. El a afirmat că nu a avut procese civile care să confirme astfel de acuzații și a susținut că o parte dintre informațiile negative despre el ar fi fost fabricate.
„Până la arestarea mea nu am avut niciun proces pe civil. După arestarea mea, până astăzi, nu am niciun proces pe civil. Pe Călin Donca nu există nimic.”, a declarat el în emisiunea lui Capatos.
El a explicat că primul val de suspiciuni a pornit, în opinia sa, de la declarațiile lui Dorian Popa: „Primul care m-a acuzat a fost Dorian. De la el au sărit cei care probabil au investit la mine pentru că l-au văzut pe el. Au zis, ok, dacă Dorian zice, sigur e ceva. Și aceia au dat în instanță compania că vor banii înapoi, că nu mai vor panourile. Păi stai, o dată spui că le vrei, trec luni de zile de când ele sunt deja montate și acum spui că nu le mai vrei”.
