Aerul din Brașov, mai bun la capitolul praf  dar cu „scăpări” de hidrogen sulfurat

Last Updated on martie 25, 2026Calitatea aerului din Brașov a arătat o evoluție mai bună în 2025 în ceea ce privește particulele în suspensie PM10, după ce, pe parcursul anului trecut, au fost înregistrate 25 de depășiri ale valorii medii zilnice, sub pragul maxim permis de 35 de zile pe an. Datele au fost prezentate marți, 24 martie, în ședința Colegiului Prefectural, de Direcția Județeană de Mediu Brașov.

Aerul din Brașov, mai bun la capitolul praf  dar cu „scăpări” de hidrogen sulfurat 1

Potrivit directorului executiv al instituției, Ciprian Băncilă, în niciuna dintre stațiile de monitorizare din municipiu nu a fost depășit numărul maxim anual admis de zile cu valori peste limită pentru PM10, iar valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane nu a fost depășită.

Reprezentanții de mediu spun că valorile mai ridicate au apărut în special în lunile de iarnă, respectiv în ianuarie, februarie, noiembrie și decembrie, dar și în martie, pe fondul unor condiții atmosferice nefavorabile, precum calmul atmosferic și inversiunile termice. În timpul verii, nivelurile de PM10 au fost mai mici decât în sezonul rece, scrie bzb.ro.

„S-a demonstrat că la nivelul județului Brașov, prin stațiile de monitorizare a calității aerului, prin autolaboratorul care îl avem la dispoziție, dar și prin determinările pe care le facem la nivel de laborator, calitatea aerului în municipiu, dar și în județul Brașov, este una bună ținând cont de valorile anuale; chiar dacă sporadic au fost anumite depășiri pe anumiți indicatori la mediile zilnice, per total, ca și concluzie, brașovenii, comunitatea, respiră un aer curat”, a declarat directorului executiv al Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, citat de Radio Romania Brasov.

Particulele în suspensie provin din mai multe surse: traficul rutier și arderea incompletă a combustibililor în motoarele autovehiculelor, încălzirea rezidențială, incinerarea deșeurilor, anumite procese industriale, dar și din transportul particulelor la distanță, folosirea nisipului sau a sării pe carosabil, gradul de curățenie al drumurilor și surse naturale.

Raportul prezentat la Prefectură arată că, în 2025, au existat și alte depășiri punctuale la alți indicatori. Pentru hidrogenul sulfurat au fost consemnate două depășiri ale valorii medii la 30 de minute în luna iunie, iar pentru ozon valoarea țintă pentru protecția sănătății umane a fost depășită timp de 14 zile la stația BV-2 de pe strada Memorandului și timp de 2 zile la stația BV-4 din Sânpetru. Totuși, nici în aceste cazuri nu a fost depășit pragul de 25 de zile pe an la nicio stație.

Per ansamblu, raportul prezentat de Direcția Județeană de Mediu indică o scădere a numărului de depășiri pentru PM10 în ultimii ani, chiar dacă problema prafului rămâne una sensibilă în Brașov, mai ales în perioadele reci, când condițiile meteo favorizează acumularea poluanților la nivelul solului.

Previous Story

Drumul dintre Brașov și Sibiu intră în lucru pe mai multe fronturi. Ce s-a făcut până acum pe DJ 104D

Next Story

Primarul Brașovului reacționează la ideea interzicerii mașinilor în jurul școlilor: „Cum vom restricționa circulația la Șaguna sau la Școala 12?”