Last Updated on decembrie 5, 2025Una dintre cele trei victime accidentate aseară pe strada Automotoarelor din Brașov a murit la spital, după ce a fost lovită de un șofer care avea o alcoolemie uriașă: 2,71 g/l alcool pur în sânge la prima probă biologică. Bărbatul de 57 de ani a fugit inițial de la locul accidentului, mașina oprindu-se abia după ce a produs și pagube materiale, iar polițiștii au deschis pe numele lui un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
„În continuarea cercetărilor desfășurate ca urmare a accidentului rutier produs la data de 04 decembrie a.c., în jurul orei 18.55, pe strada Automotoarelor din municipiul Brașov, în urma căruia trei persoane, pietoni, au fost accidentate de către un autovehicul aflat în deplasare, revenim cu următoarele precizări:
Imediat după impact, conducătorul auto implicat a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de cercetare penală, autovehiculul acestuia oprindu-se ulterior în apropiere, după producerea unor pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acestuia i-au fost recoltate mostre biologice, prima probă indicând o alcoolemie de 2,71 g/l alcool pur în sânge.
Cele trei victime (pietoni, adulți) au fost transportate la unitatea medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Din nefericire, una dintre victime, o femeie în vârstă de 60 de ani, a decedat la scurt timp din cauza leziunilor suferite”, a informat Poliția Brașov, conform mytex.ro.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului. Poliția reamintește că, potrivit „Legii Anastasia”, intrată în vigoare în 2023, șoferii care, sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis, provoacă accidente mortale, riscă pedepse cu închisoarea fără posibilitatea suspendării, scrie Radio Brasov FM.
