Brașov. Blocurile de 10 etaje, scoase din joc, pe Aleea Sânzienelor

Last Updated on septembrie 26, 2025 Brașov. Blocurile de 10 etaje, scoase din joc, pe Aleea Sânzienelor 1

Locuitorii de pe Aleea Sânzienelor din Brașov au câștigat o luptă importantă: în zonă nu vor fi construite blocuri turn de 10 etaje, așa cum se temea comunitatea. Decizia vine după dezbateri aprinse privind Planul Urbanistic Zonal, iar administrația a anunțat că în loc va fi realizată o creșă și spații mai mici de locuit.
Pe Aleea Sânzienelor nu vor fi blocuri de 10 etaje!
În schimb, va exista o creșă sau o grădiniță, dar, până la partea de construire, este nevoie de rezolvarea accesibilității în zonă.

În prezent, terenul aparține unui proprietar privat, care a depus documentații pentru dezvoltare imobiliară în mandatul fostei administrații, susține George Scripcaru, citat de Radio Brașov FM: „Eu m-am uitat în toate documentațiile care au fost analizate în ultimii ani și am constatat că tocmai cei care vorbesc astăzi au prevăzut acest lucru cu un regim de înălțime de 9 etaje plus un etaj retras, adică 10.

Eu nu am discutat niciodată așa ceva. În cadrul departamentului de urbanism, al comisiei de specialitate din interiorul primăriei, așa ceva nu s-a discutat. Într-o ședință, de curând, acest lucru a fost pus pe ordinea de zi și am spus că nu discutăm despre acest aspect astăzi, eu vreau să rezolvăm problema de accesibilitate în zona respectivă, având în vedere că acolo este Școala 19, strada Lăcrămioarelor, legătură cu Bulevardul Victoriei este o stradă care se înfundă la școală și această unitate de învățământ, fiind foarte aglomerată, ne creează mari probleme și nouă, dar și locatarilor din zonă.  Iar ca regim de înălțime, cu certitudine nu vor fi zece etaje. Ne vom raporta la ceea ce aveam în zonă.

Dezvoltatorul va trebui astfel să reconfigureze proiectul și să țină cont de infrastructura de acces, iar PUZ-ul va fi rediscutat.

„Inițial, pe acel amplasament era prevăzută zonă verde, loc de joacă și o funcțiune educațională creșă/grădiniță. După ultima ședință de analiză a Comisiei de Urbanism, înainte de a prelua mandatul, a dispărut creșa. M-am interesat la Urbanism și mi s-a spus că au negociat la acea vreme între dezvoltator, cu arhitectul șef de la acea vreme, deci au negociat, ca să reducă din înălțimea blocurilor, și să facă un bloc mai mic în locul creșei.

Am întrebat, și atunci unde este funcțiunea complementară de natură educațională din arealul respectiv? Mi-au fost duse planșele mai vechi unde era, dar ultima după ultima ședință CTATTU a dispărut. Acea funcțiune educațională, fie că va fi creșă, fie că va fi grădiniță va trebui să existe, precum și zonă verde în conformitate cu normativele în vigoare”, a conchis primarul Brașovului, citat de Biz Brașov.

Reamintim că recent, fostul primar al municipiului Brașov, Allen Coliban, anunța o adunare cetățenească a locuitorilor de pe Aleea Sânzâienelor, care semnaseră și o petiție pentru oprirea PUZ-ului ce prevedea blocuri de 10 etaje.

Lista cu semnăturile urma să ajungă pe masa actualului edil, George Scripcaru, pentru a intra pe ordinea de zi a ședinței de plen care a avut loc astăzi. Discuția pe această temă însă a fost purtată la partea de interpelări, pentru că proiectul nu a fost discutat, dat fiind că a fost întors.

Previous Story

Șase copii au murit în spital după ce s-au infectat cu o bacterie

Next Story

Brașov. Primarul George Scripcaru a primit cadou un dispenser de absorbante