Brașov. Ziua Pietrei transformă Racoșul în scenă naturală: aventură, muzică și legende

Last Updated on august 12, 2025 Brașov. Ziua Pietrei transformă Racoșul în scenă naturală: aventură, muzică și legende 1

Brașovenii și turiștii pasionați de natură și tradiții pot participa, la final de săptămână, la „Ziua Pietrei” în Racoș. Evenimentul include vizite la Coloanele de Bazalt, vulcanul stins și Lacul de Smarald, dar și ateliere și spectacole folclorice ce pun în valoare moștenirea culturală a zonei.

„Anul acesta venim cu un concurs de aventură pentru familii cu copii, care va începe la 09.00 și se va termina pe la ora 15.00. Va fi un circuit cu 8 probe speciale, la care sunt încurajate să participe echipe din 3 sau 4 membri, unul musai copil; totul printre vulcanii de la Racoș. Seara, în punctul culminant, va fi un concert susținut de artiștii Operei Naționale din București și artiștii Operei din Brașov, în cariera de scorie vulcanică de la Racoș, începând cu ora 18.00”, a spus organizatorul evenimentului, președintele Asociației Carpaterra, Cătălin Cantor, scrie Radio Romania Brașov.

Un alt moment așteptat al zilei este cel creat de poveștile despre cercetările arheologice realizate în zonă în ultimele decenii.

„La Racoș, dar și în apropiere, e vorba despre Tipia Ormenișiului și Stânca Detunată, au fost săpături arheologice începute în 1979-1980 de regretatul arheolog dr. Florea Costea, de la Muzeul Județean de Istorie Brașov, dar vorbim și de Castelul Bethlen, din sec. XV-XVI, cu o istorie și niște legende foarte frumoase, foarte interesante ale celor din Racoș, povești care sper să le descopere copiii, turiștii pentru Ziua Pietrei, dar și altă dată când pot vizita vulcanul, Lacul de Smarald și Coloanele de Bazalt”, a spus Ovidiu Savu, muzeograf la Muzeul Casa Mureșenilor.

Evenimentul „Ziua Pietrei” este organizat cu sprijinul administrației județene, care a contribuit cu suma de 60.000 de lei.

„Sperăm să ducem tradiția pe mai departe. Ne dorim ca acest act cultural să fie unul în favoarea comunității rurale din această zonă și sperăm că pe viitor, dacă vom crește activitățile culturale în acea zonă, vom crește și calitatea vieții și atunci cetățenii și tinerii din acea zonă să nu mai fie tentați să plece spre zona urbană și să avem tineri cu o viață de calitate și în zona rurală a județului nostru”, a spus Adrian Iatan, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov.

Evenimentul se încheie târziu în noapte, cu proiecția filmului american Django, cu scene filmate chiar la Complexul Geologic Racoș.

Brașov. Ziua Pietrei transformă Racoșul în scenă naturală: aventură, muzică și legende 2

Lacul de Smarald și Coloanele de Bazalt de la Racoș
O altă atracție spectaculoasă este Lacul de Smarald, ascuns între formațiuni de bazalt. Format în fostul perimetru de exploatare a rocii vulcanice, lacul are o culoare verde-albăstruie intensă, datorită compoziției geologice a zonei.

Deși pescuitul este tolerat, scăldatul este interzis, din motive de siguranță, scrie Evenimentul Zilei.

Nu în ultimul rând, Coloanele de bazalt completează tabloul natural al Racoșului. Aflate în imediata apropiere, acestea ating până la 12 metri înălțime și au fost formate prin răcirea rapidă a lavei.

Astăzi, oferă un peisaj de o frumusețe rară, comparabil cu spectacolele vulcanice din Islanda.

Previous Story

Brașovenii, mai aproape de Italia, Spania și Germania: 6 rute noi cu Wizz Air prin Aeroportul … Sibiu