Drum mai ușor Brașov- București. Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor

Last Updated on noiembrie 17, 2024 Drum mai ușor Brașov- București. Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor 1

Secretarul de Stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat vineri că a fost într-o vizită pe șantierul Centurii Comarnic, pentru a verifica stadiul lucrărilor. Acesta estimează că șoseaua care va degreva parțial circulația pe Valea Prahovei ar putea fi gata în iunie 2025.

Am discutat cu constructorul în așa fel încât maximum în luna iunie a anului viitor să finalizăm lucrarea”, a adăugat Scrioșteanu, citat de economica.net.
Varianta de Ocolire a orașului Comarnic are o lungime de 6 km și va contribui la degrevarea traficului de pe DN1, accesându-l prin intersecțiile cu DN1, unde sunt prevăzute sensuri giratorii dimensionate. Acest proiect este complementar viitoarei autostrăzi A3 Ploiești – Comarnic – Brașov.

Obiectivul de investiții face parte dintr-o serie de 11 proiecte aflate în diferite faze pe DN1-Valea Prahovei.
– 𝗖𝗲𝗻𝘁𝘂𝗿𝗮 𝗔𝘇𝘂𝗴𝗮 – 𝗕𝘂𝘀𝘁𝗲𝗻𝗶 (parteneriat cu CJ Prahova, contract semnat pentru proiectare și execuție, termen estimativ pentru începerea lucrărilor – martie 2025)

– 𝟰 𝗽𝗮𝘀𝗮𝗷𝗲 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿𝗲 𝗽𝗲 𝗗𝗡𝟭: Sinaia Sud, Sinaia Nord, Azuga și Predeal (pentru fiecare au fost realizate exproprierile, am obținut Autorizațiile de Construire, iar în luna decembrie vor începe licitațiile pentru execuția lucrărilor)

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a vorbit, luni, 11 noiembrie, într-o conferință de presă, despre stadiul proiectului autostrăzii Comarnic-Brașov, despre costuri, dar și despre anul în care românii ar putea circula pe această bucată de autostradă.

E o autostradă care costă foarte mult, costă în jur de vreo 4 miliarde. Am încercat, am ajuns mai jos un pic, fiindcă pe 160 de kilometri de autostradă să plăteşti vreo 4 miliarde de euro e un pic cam mult. Eu sper să se termine studiul de fezabilitate la această autostradă în 2025 şi să se intre în zona de execuţie, în licitaţie, bineînţeles, proiectare şi execuţie în anul viitor. Nu pot să vă spun, dinainte, cu ce oferte vor veni cei care vor să construiască. V-aş minţi dacă v-aş spune aşa ceva”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de Libertatea.

Previous Story

Moarte cumplită pentru muncitorul îngropat sub 3.5 metri de pământ. Disperați, colegii au început să sape cu mâinile. 7 copii au rămas fără tată

Next Story

Video Brașov. Silviu Prigoană, comemorat la o stână din Bran cu brânză și pastramă de oaie. Parastas atipic pentru fostul om de afaceri