Universitatea Transilvania din Brașov a cumpărat, printr-un proiect european, un robot umanoid folosit în activități de cercetare la Institutul de Cercetare-Dezvoltare. Robotul, botezat Carla, poate merge, alerga, urca scări, transporta obiecte și vorbi, iar universitatea susține că este prima din România care dispune de un astfel de echipament, potrivit Radio România Brașov FM.
De Carla se ocupă, între alții, frații Gabriel și Vlad Tomuță, ambii de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Gabriel Tomuță este doctorand în anul al II-lea și folosește robotul în proiecte de cercetare derulate în cadrul ROVIS Lab, sub coordonarea prof. Sorin Grigorescu. Vlad Tomuță este student la licență și s-a implicat în programarea și demonstrațiile realizate cu robotul.
Ce poate face Carla
Robotul a fost livrat complet asamblat și a avut nevoie doar de verificarea sistemelor și de încărcarea bateriei înainte de utilizare. Carla dispune deja de senzor LiDAR, cameră și senzor inerțial, iar echipa i-a adăugat și o cameră de adâncime pentru a extinde scenariile în care poate fi folosit.
Fiecare articulație poate fi programată separat, ceea ce îi permite robotului să execute mișcări complexe. În demonstrațiile realizate până acum, Carla a mers, a alergat, a urcat și coborât scări sau rampe, a transportat cutii, a făcut cu mâna și a interacționat cu oamenii. Poate fi controlată prin telecomandă, dar poate fi și programată pentru comportamente mai elaborate.
Folosită în principal pentru cercetare
Gabriel Tomuță explică faptul că robotul nu a fost cumpărat doar pentru demonstrații publice, ci este folosit în principal în proiecte de cercetare și în activitatea doctorală, scrie Monitorul Expres. Carla este integrată în același ecosistem de lucru cu alți roboți utilizați în laborator, inclusiv un robot patruped Unitree.
„Acest robot e folosit în principal pentru research, în cadrul ROVIS Lab, respectiv IESC, și îl folosim alături de alți roboți, cum este robotul Unitree cățel, care nu sunt sigur dacă are nume sau nu, și hoover-ul care este aici în spate. E folosit în principal pentru proiecte research, pentru doctorat. Eu sunt doctorand în anul II și folosesc acești roboți activ pentru cercetare.
El a venit complet, deci nu a fost nevoie montarea lui, a trebuit doar încărcată bateria, verifica dacă funcționează telecomanda cu care a venit, telecomanda care face parte din setul lui inițial, iar după aceea testat că totul e în regulă. I se mai pot atașa în plus și senzori, sunt două puncte unde am montat ulterior o cameră de adâncime, ca să putem să îl folosim în mai multe contexte. El are oricum deja un senzor LiDAR, are o cameră, are senzor inerțial; se poate programa fiecare încheietură în parte, astfel încât să poată să meargă, să alerge, urcă pe scări, coboară rampa cară cutii”,a declarat Gabriel Tomuță.
