Maşină de poliţie lovită şi aruncată în şanţ de o şoferiţă care a intrat pe contrasens, pe DN 7

Last Updated on octombrie 30, 2024 Maşină de poliţie lovită şi aruncată în şanţ de o şoferiţă care a intrat pe contrasens, pe DN 7 1

Doi poliţişti au fost transportați la spital după ce o şoferiţă grăbită, care a vrut să depăşească o coloană de maşini, a intrat în plin în autospeciala care circula regulamentar. Impactul a fost atât de violent, încât maşina agenţilor a fost aruncată într-un şanţ de pe marginea drumului. Totul s-a întâmplat pe Drumul Naţional 7.

„Erau persoane care strigau. Au venit toate ambulanţele”, povesteşte o femeie.
Cei doi agenţi erau într-o misiune de patrulare, iar autospeciala pe care era montat aparatul radar se îndeptra spre Topoloveni, Argeș. Din coloana de pe contrasens un autoturism le-a ieşit în faţă. Impactul nu a mai putut fi evitat. „S-a băgat în depăşire. Era coloana, erau maşinile staţionate, s-a băgat în depăşire şi a intrat frontal în echipajul de rutieră”, spune un martor, conform Observator Tv.

În urma coliziunii frontale, autospeciala a fost proiectată într-un şanţ, iar cei doi poliţişti au rămas încarceraţi. Doar pompierii au mai reuşit să-i scoată pe aceştia dintre fiare.
„S-a procedat la extragerea acestora şi predarea către ambulanţele SAJ”, a declarat Silviu Alexe, ISU Argeș.

„Am auzit o bubuitură. Am crezut că a explodat ceva, vreo burtelie, ceva”, povestşte o martoră. Agenţii au fost transportaţi de urgenţă la o unitate medicală. Pe mâinile medicilor a ajuns şi şoferiţa care a provocat accidentul.

„Deşi iniţial a refuzat, a fost transportată la spital pentru investigaţii”, a declarat Marius Rizea, purtător de cuvânt al Poliției Argeș. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, scrie Stirile Pro Tv.

Cum a reușit un șofer să intre pe un sector în lucru din Autostrada Moldovei și să producă un accident
Un șofer a provocat un accident după ce a intrat cu mașina pe un sector în lucru din Autostrada Moldovei. Accidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri.

Dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat prin 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Căiata, pe un sector de drum închis circulației publice, ce face parte din Autostrada A7, aflată în lucru.

Polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului au constatat faptul că „un bărbat, de 32 de ani, a condus un autoturism pe un sector de drum din Autostrada A7 pe care se desfășoară lucrări de construcție și care nu este deschis circulației rutiere”.

Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. Bărbatul a fost transportat la spital.

„În urma impactului autoturismului cu un palet cu glisiere metalice care urmau să fie montate, conducătorul auto a fost rănit, fiind preluat de cadrele medicale și transportat la spital, pentru a primi îngrijirile medicale necesare”, a precizat IPJ Vrancea, conform Adevarul.

 

Previous Story

„Brașov – București, 35 de minute cu trenul ”. Maratonistul Andrei Roşu a testat „CFR-ul” din Japonia

Next Story

O pensionară s-a trezit cu apartamentul ocupat de o femeie cu 6 copii . I-a luat un an să-și recupereze casa