Cum a reușit „Șacalul” să facă o nouă victimă, deși era monitorizat de polițiști după prima crimă? Ministrul de Interne, primele declarații

Last Updated on septembrie 12, 2024 Cum a reușit „Șacalul” să facă o nouă victimă, deși era monitorizat de polițiști după prima crimă? Ministrul de Interne, primele declarații 1

Scandal tot mai mare în cazul crimelor din Constanța. Inițial s-a suspectat că Șacalul ar mai fi ucis alte 4 tinere iar acum, spun judiciare, acesta ar fi omorât a doua tânără, de care se știe, în timp ce era monitorizat de polițiști.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a dat primele declarații după crimele în serie de la Constanța. A spus că așteaptă un raport al Poliției și abia apoi va decide dacă va trimite sau nu Corpul de control. Aceasta, după ce au apărut întrebări legate de faptul că principalul suspect, „Șacalul”, era monitorizat de anchetatori încă după prima crimă din iulie și totuși a reușit să facă și a doua victimă.

Surse din anchetă spun că telefonul „Șacalului” era urmărit încă din luna iulie, după ce ar fi comis prima crimă. Bărbatul a postat în tot acest timp videoclipuri online în care râdea și chiar îi certa pe cei care l-ar fi vorbit de rău. Predoiu a refuzat să dea detalii, menționând că este o anchetă în curs de desfășurare și că polițiștii sunt cei care vor veni cu informații.

Voi trimite Corpul de control ori de câte ori se justifică. Cauzele respective sunt în anchetă. Polițiștii au făcut foarte repede legături între elemente disparate din acest dosar. Aștept o informare de la IGPR și pe baza ei voi monitoriza dacă este cazul. Este important să pună totul cap la cap în anchetă. Dacă e nevoie voi trimite și corpul de control”, a spus ministrul, citat de Digi 24.

Întrebat în legătură cu faptul că polițiștii verifică alte patru crime cu autor necunoscut, pentru a vedea dacă au legătură cu suspectul de la Constanța, Predoiu a spus: „Ei verifică toate conexiunile pe care le poate avea acest caz cu alte cazuri neelucidate sau în curs de anchetă. Conexiunile pe care polițiștii le-au făcut au dus la scoaterea la lumină a acestui caz grav”, a mai spus Predoiu.

Prima victimă a fost dată dispărută pe data de 2 iulie, când a avut loc și crima, iar a doua femeie a fost omorâtă două luni mai târziu. Prima femeie a fost găsită după două săptămâni, moment în care a fost declanșată ancheta crimei.

Polițiștii au refăcut traseul femeii și au stabilit un cerc de suspecți printre care se afla și „Șacalul”. Între cele două crime, acesta a postat 11 clipuri doar pe o rețea de socializare în care vorbea inclusiv cu subînțeles despre crime. În imagini se vede cum merge la plajă și își vede liniștit de viață.

Pe data de 17 august vorbește despre faptul că ar avea o mașină, deși spune că nu deține una a lui. Pe 26 august postează un filmuleț mai lung în care cere să nu mai fie vorbit de rău.

Pe data de 27 august, spun anchetatorii, a avut loc a doua crimă. Pe data de 30 august „Șacalul” posta în continuare pe internet. Pe pagina lui apare inclusiv un clip de pe drumul spre câmpul unde abandonase cea de-a doua victimă. Într-un alt filmuleț nu spune direct, dar dă de înțeles că îi este teamă să nu fi lăsat urme în timp ce arunca trupul femeii pe câmp.

Crimele de la Constanța: Un obiect găsit în buzunarul uneia dintre femei i-a ajutat pe anchetatori să refacă puzzle-ul mortal. ‘Șacalul’ mergea la biserică des
Șacalul, așa cum e cunoscut presupusul criminal al celor două femei – Denisa și Diana – , poza într-un om pios, mergea la biserică frecvent și se purta frumos cu oamenii, scrie v
Criminaliștilor le-a fost de ajutor un mic obiect găsit în buzunarul Denisei, uneia dintre victime. Mai exact, cartela de la hotel, cu ajutorul căreia au reușit să refacă puzzle-ul.

Astfel, anchetatorii au reușit să stabilească faptul că, pe 24 august, Denisa s-a cazat la un hotel din Constanța. Trei zile mai târziu, presupusul criminal a venit și a luat-o din fața hotelului, conducând mașina ei, și plecând împreună spre stațiunea Mamaia. A fost ultima dată când fata a fost văzută în viață.

Două ore mai târziu, cei doi au ajuns în apartamentul în care Șacalul locuia alături de iubită și cei patru copii ai ei, cel mai mic având doar trei ani. Camerele de supraveghere i-au surprins pe cei doi împreună.

Potrivit surselor Observator, la acel moment, Denisa ar fi fost drogată. Ar fi consumat substanțe interzise alături de bărbat, în apartamentul lui. După ce au întreţinut relaţii sexuale, a ucis-o. A dus-o în apartamentul lui și i-a ținut trupul neînsuflețit în casă, ascuns în baie, timp de două zile.

În tot acest timp, nimeni nu a mai știut de ea, deși proprietarii hotelului au încercat să ia legătura cu tânăra. I-au scris mesaje, la care au primit și răspuns.

Advertisements
Previous Story

Au apărut ofertele early booking în Poiana Brașov de Crăciun și Revelion. Pachetele de sărbători sunt de trei sau patru nopți cu cine tematice

Next Story

„Șacalul” și-a ucis a doua victimă chiar în ziua în care a mers să semneze controlul judiciar la Poliție. Era filat, înregistrat dar procurorii nu înțelegeau la ce se referă