Brașov. Parada Bicicletelor, în 8 septembrie. Punctul de întâlnire este Parcul Nicolae Titulescu

Last Updated on septembrie 4, 2024 Brașov. Parada Bicicletelor, în 8 septembrie. Punctul de întâlnire este Parcul Nicolae Titulescu 1

Brașovenii sunt invitați duminică, 8 septembrie, șa Parada Bicicletelor. Punctul de întâlnire este Parcul Nicolae Titulescu, începând de la 15.30, pentru că de la 16.00 va fi dat startul.

Asociația Tot Mai Verde Brașov anunță organizarea evenimentului Parada Bicicletelor, „un eveniment mult așteptat care va reuni iubitorii de mișcare și susținătorii unui Brașov mai prietenos cu mediul. Această inițiativă, programată pentru duminică, 8 septembrie, are ca scop creșterea conștientizării asupra numărului mare de utilizatori de biciclete și necesitatea dezvoltării unei infrastructuri moderne și sigure pentru ciclism”, spune Iulian Dudiță, președintele asociației, citat de mytex.ro.

Bicicliştii vor porni pe un traseu de 10 kilometri, ce va cuprinde: Parcul Central Nicolae Titulescu – Bulevardul Eroilor – Centru Civic- Strada Zizin – Gemenii – Bulevardul Alexandru Vlahuţă – Bulevardul Gării – Bulevardul Victoriei – Strada Mihail Kogălniceanu – Strada Iuliu Maniu – Strada Nicolae Iorga – Parcul Central Nicolae Titulescu, scrie bzb.ro.

La eveniment sunt invitaţi şi cei pe role şi pe trotinete şi sunt aşteptate persoane, indiferent de vârstă sau nivel de experienţă.
Cei care vin din cartierele Bartolomeu, Tractorul, Triaj, Uzina 2, Noua sau Răcădău vor avea ocazia să se alăture unor grupuri coordonate special, care vor pleca organizat spre punctul de start, de la ora 15.00.

„Ne bucurăm să organizam din nou acest eveniment îndrăgit de iubitorii de mişcare din Braşov. Este un eveniment în care ne plimbăm alături de prieteni prin oraş. Deplasarea se va face pe 2 benzi de circulaţie, pe tot traseul” a precizat Iulian Dudiţă, preşedintele Asociaţiei Tot Mai Verde. Intenţia organizatorilor este să atragă atenţia asupra numărului mare de utilizatori de biciclete şi necesitatea dezvoltării unei infrastructuri moderne şi sigure pentru ciclism.

Previous Story

Brașov. „Retro Marktplatz” , a doua ediție. Evenimentul va recrea Brașovul de acum 100 de ani în Piața Sfatului

Next Story

Filarmonica Braşov deschide stagiunea cu Simfonia nr. 1 de George Enescu, Don Juan de Richard Strauss şi celebrul Bolero de Maurice Ravel