(Video) Fenomenul ‘furry’ în licee: Elevii care se identifică drept animale

Last Updated on mai 15, 2024 (Video) Fenomenul 'furry' în licee: Elevii care se identifică drept animale 1

Elevii „furry” sperie profesorii din România. Fenomenul inspirat de pe reţelele de socializare îi transformă pe copii în diverse animale. Se îmbracă şi se comportă ca nişte pisici, câini, vulpi ori păsări şi refuză să mai comunice firesc la ore. Sunt în căutarea identităţii, spun specialiştii, care atrag atenţia că fără spriijin adolescenţii pot ajunge la tulburări grave de personalitate. Deşi comportamentul şocant este confirmat de mai mulţi tineri din Bucureşti, directorii scolilor au refuzat să comenteze subiectul.

Elev: Este o persoană care se identifică cu un animal…
Cu un papagal, mai exact. Alţi colegi de liceu se cred câini sau pisici. Îşi pun urechi sau cozi de animale şi se comportă ca atare. Chiar şi în timpul orelor de curs.

Elev: Sunt asa mai ciudaţi, se îmbracă, îsi pun urechi, de astea. Am auzit ca urcă in patru labe scările.
Elev: Este plin, mai ales la Arte, mai ales că noi suntem învățați să ne exprimăm prin orice fel posibil. Eram frumos pe bancă, erau clasa a opta – a noua şi începuseră să se alerge în patru labe, se tăvăleau pe iarbă, unul îi dresa… La vârsta asta nu prea ești decis și îți place să experimentezi tot felul

Fenomenul a căpătat amploare în Statele Unite şi Canada
Ceea ce părea mai mult o curiozitate pentru noi, a câştigat teren de la an la an. Cei mai mulţi adolescenţi spun că aparţin comunităţii „furry” şi devin „fursona”, adică se comportă şi se îmbracă asemănător necuvântătoarelor preferate. Alţii se identifică drept „therieni”, adică persoane care se identifică cu o fiinţă non-umană.

Gabriela Maalouf, psiholog: Din păcate am văzut, nu doar am auzit sau am citit, și cred că ar trebui să fim atenți la acest fenomen, chiar dacă este la modă. Poate e nevoia lor de atenție, poate că sunt într-o perioadă cum ar fi adolescența când nu își cunosc încă foarte bine identitatea și nu înțeleg cine sunt, nu se simt acceptați.

Indiferent de motive, adolescenţii cu acest tip de comportament sunt, de cele mai multe ori, victime ale bullyingului în şcolile din România. La inspectoratul şcolar din Capitală nu există însă nicio sesizare, dar problemele ajung aici, de multe ori, când este prea târziu.

Katharine Birbalsingh, profesoară: Nu e o problemă a școlii, este o problemă a societății, este ceva despre care să vorbim public, ce poate fi acceptat și ce nu.
Premierul Marii Britanii a anunţat că va publica un ghid pentru toate şcolile care se confruntă cu aceste probleme. Directorii trebuie să îi sprijine pe copii în găsirea propriei identităţi, să vorbească cu părinții lor, dar să ii nu discrimineze dacă aceștia se dau drept animale. Spune că e un subiect sensibil și că va fi reglementat la nivel național”, transmite Mădălina Iacob, reporter Observator.

Rishi Sunak, premierul Marii Britanii: Este important să le tratăm cu sensibilitate, iar părinţii să ştie ce se întâmplă!
Gabriela Maalouf, psiholog: Un fenomen lăsat așa cum este poate să se ducă către tulburări de personalitate dacă copilul chiar intră în personajul asta și nu mai poate să iasă de acolo.

În urmă cu două luni, oamenii dintr-un parc din Arad au fost şocaţi de o apariţie greu de încadrat. Într-un parc pentru copiii,o tânără care se credea pisică se plimba în patru labe şi încerca să atace câinii din zonă.

Relația Gen Z cu locul de muncă. Ce contează cel mai mult, ce e „factor de stres”
Munca multă și salariul care rămâne pe loc sunt cele mai mari surse de stres, la serviciu, conform unui studiu recent, făcut în rândul angajaților din România, scrie Stirile Pro Tv.

Asta face ca doar o treime dintre ei, să meargă la muncă de plăcere, iar jumătate să încerce tot felul de soluții ca să-și revină din epuizarea profesională. A devenit o problemă de neocolit, spun specialiștii, chiar și pentru angajații cei mai tineri, din generația Z.

Munca prea multă, salariul care nu crește, responsabilitățile prea multe și discuțiile cu clienții dificili – iată sursele de stres major pentru angajați. În astfel de situații, soluțiile sunt diferite. Cei mai mulți – peste 40% își iau concediu de odihnă. Peste o treime ies în oraș sau la cumpărături, 29% ascultă muzică și 26% își iau pauze mai lungi și dese, potrivit unui studiu recent.

Aproape jumătate dintre participanții la studiu s-au declarat mulțumiți de locul lor de muncă și de nivelul salarial, dar fără să se simtă împliniți.

Aida Chivu, specialist resurse umane: „Vorbim despre un cumul de factori – despre o etapă a vieții profesionale în care ești în acord cu cariera – cu jobul, poziția pe care o ocupi, salariul, beneficiile, colegii, colectivul, toate te pot duce către împlinirea la locul de muncă. Dacă bărbații sunt în general mult mai orientați spre zona financiară, femeile au nevoie să fie validate, le fie recunoscută valoarea la locul de muncă și atunci ele pot fi mult mai împlinite”.

Studiul arată că femeile par să se simță mai împlinite profesional decât bărbații, la fel și cei care au copii față de cei fără.

Previous Story

Brașov. George Copos vrea să investească 11 milioane de euro în redeschiderea restaurantului Panoramic şi în înlocuirea telecabinei Tâmpa

Next Story

(Video) Destinație de vacanță pentru brașoveni: Castelul Templul Cavalerilor, renovat de un medic din Brașov