Video Brașov. Incident la Parada Junilor Brașoveni: Doi juni căzuți de pe cai

Last Updated on mai 14, 2024 Video Brașov. Incident la Parada Junilor Brașoveni: Doi juni căzuți de pe cai 1

Duminică, în timpul tradiționalei coborâri a Junilor Brașovului în Cetate, un incident neplăcut a tulburat festivitățile. Doi dintre juni au căzut de pe cai, după ce animalele s-au înfuriat și s-au ridicat în două picioare, aruncându-i pe călăreți din şa.

Imaginile surprinse și distribuite rapid pe rețelele sociale arată cum cei doi cai s-au privit amenințător, declanșându-și reacția de furie reciprocă. Apoi unul dintre cai s-a căţărat cu picioarele din faţă pe celălalt. În acel moment cei doi juni au căzut din şa. Incidentul a avut loc la giratoriul de la Casa Armatei, chiar în fața a sute de spectatori adunați pentru a urmări parada.

Din fericire, nimeni dintre spectatori nu a fost rănit, datorită gardurilor de protecție montate în zonă, care au ținut mulțimea la distanță. Cei doi cai au luat-o la fugă imediat după ce și-au aruncat călăreții, dar au fost prinși rapid de organizatori, scrie brasov.net.

Parada călare a Junilor, eveniment unic în țară
Parada călare a Junilor Brașovului a devenit un moment de sărbătoare pentru întreg orașul și chiar pentru mulți din alte părți, care sosesc cu această ocazie la Brașov tocmai pentru a vedea un eveniment unic în țara noastră. În plus, costumele populare din Șchei sunt și ele apreciate de pasionați și toate obiceiurile legate de Juni, scrie Adevarul.

Parada din acest a pornit, ca de obicei, din Piața Unirii, după care Junii au pornit călare la ora 11 și au urmat traseul obișnuit Piața Unirii – Șirul Gheorghe Dima- strada Mureșenilor – Prefectură – strada Republicii – Piața Sfatului – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon.

Previous Story

Stațiunea geotermală de lângă Brașov pe care autoritățile vor să o redeschidă. Apele termale ajung și la 40 de grade

Next Story

(Video) Invadați de albine. „Au fost găsite in cele mai neobișnuite locuri, spun apicultorii, sub scaunele de la terase sau chiar pe firele de înaltă tensiune”