Șarpe agresiv în scara unui bloc. Jandarmi: „Un echipaj a ajuns imediat la faţa locului şi a reuşit să prindă şarpele de 70-80 de centimetri”

Last Updated on mai 26, 2024 Șarpe agresiv în scara unui bloc. Jandarmi: „Un echipaj a ajuns imediat la faţa locului şi a reuşit să prindă şarpele de 70-80 de centimetri” 1

Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Hotnews.ro.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj a precizat că, în urma unui apel la 112, o persoană a solicitat sprijin pentru îndepărtarea unui şarpe care a intrat în scara unui bloc de pe strada Republicii din centrul municipiului Târgu Jiu

În urma primirii apelului, un echipaj de jandarmerie a ajuns imediat la faţa locului şi a reuşit să prindă şarpele de 70-80 de centimetri lungime, utilizând un dispozitiv specific”, au transmis reprezentanții IJJ Gorj.

Ulterior, șarpele a fost eliberat în mediul natural. „Recomandăm ca în astfel de situaţii să se solicite sprijinul autorităţilor prin numărul de urgenţă 112”, au precizat jandarmii.

Un şarpe a pătruns în interiorul unui autoturism, la Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, fiind scos de acolo de jandarmi, care au eliberat reptila în mediul său natural.
Jandarmii montani din cadrul Postului Băile Herculane au intervenit astăzi (luni – n.r.), în urma unui apel de urgenţă la 112, prin care s-a solicitat ajutorul pentru îndepărtarea unui şarpe care a pătruns într-un autoturism. În urma sesizării, echipajul de intervenţie a ajuns imediat la faţa locului şi a reuşit să extragă şarpele în siguranţă. Ulterior, reptila a fost eliberată în mediul său natural, fără a prezenta niciun pericol pentru cetăţeni”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Caraş-Severin, conform Stirile Pro Tv.

Tot luni, jandarmii constănţeni au răspuns unui apel la numărul unic de urgenţă 112, care semnala prezenţa unui şarpe într-un perete de rigips al unei case din localitatea Ivrinezu.

Echipajul de intervenţie al jandarmeriei a ajuns de urgenţă acolo şi a reuşit să extragă şarpele din peretele în care se instalase. Ulterior, reptila a fost eliberată în mediul său natural.

Jandarmii au făcut şi unele recomandări celor care întâlnesc şerpi sau alte animale sălbatice. ”Recomandăm cetăţenilor să solicite sprijinul jandarmilor în astfel de situaţii şi să nu încerce să intervină singuri. Manipularea necorespunzătoare a şerpilor sau a altor animale sălbatice poate duce la incidente neplăcute. Pentru urgenţe similare sau alte situaţii ce necesită ajutorul nostru, vă rugăm să apelaţi numărul de urgenţă 112”, au transmis aceştia.

Previous Story

Brașov. Restaurant închis pentru că nu a putut proba că vinde „ciorbe ca la mama acasă”. Ce amenzi a primit

Next Story

Salvamontiștii au testat un rucsac zburător de 380.000 de lire. Un traseu de aproape 2 ore a fost făcut în doar 2 minute