Brașov. Restaurant închis pentru că nu a putut proba că vinde „ciorbe ca la mama acasă”. Ce amenzi a primit

Last Updated on mai 20, 2024 Brașov. Restaurant închis pentru că nu a putut proba că vinde „ciorbe ca la mama acasă”. Ce amenzi a primit 1

Comisarii Protecţiei Consumatorilor au oprit temporar activitatea unui restaurant din Braşov şi au aplicat firmei de care aparţine acesta amenzi de 20.000 de lei, după ce au constatat mai multe nereguli, scrie Stirile Pro Tv.

Conform unui comunicat remis, luni, de CRPC Braşov, la un control la fast food “Ciorbe şi Tradiţii”, inspectorii au constatat depozitarea necorespunzătoare a preparatelor culinare finite, prepararea alimentelor într-un spaţiu impropriu, fără spaţii pentru prelucrări preliminarii, cu intersecţie de fluxuri salubru cu insalubru, folosirea unor ustensile de bucătărie neconforme (cuţite cu nituri şi mânere de plastic, coş de gunoi fără capac) şi lipsa informaţiilor privind compoziţia preparatelor, declaraţia nutriţională energetică, gramajul şi aditivii alimentari în lista meniu.

De asemenea, reprezentanţii CRPC Braşov au constatat că restaurantul afişează “mesaje comerciale de tipul “Ciorbe a la mama acasă, făcute după reţete tradiţionale şi servite în cele mai mari porţii din Braşov”, fără a putea fi probate – operatorul economic neputând prezenta un studiu efectuat în acest sens”.

Brașov. Restaurant închis pentru că nu a putut proba că vinde „ciorbe ca la mama acasă”. Ce amenzi a primit 2 Brașov. Restaurant închis pentru că nu a putut proba că vinde „ciorbe ca la mama acasă”. Ce amenzi a primit 3 Brașov. Restaurant închis pentru că nu a putut proba că vinde „ciorbe ca la mama acasă”. Ce amenzi a primit 4

În urma acestor abateri constatate, comisarii au aplicat trei amenzi contravenţionale în valoare totală de 20.000 de lei, au oprit definitiv de la servire produsele neconforme şi au oprit temporar prestarea de servicii până la remedierea deficienţelor, se precizează în comunicatul citat, conform Observator TV.

Previous Story

(Video) Parada celor mai frumoși câini din Brașov

Next Story

Șarpe agresiv în scara unui bloc. Jandarmi: „Un echipaj a ajuns imediat la faţa locului şi a reuşit să prindă şarpele de 70-80 de centimetri”