(Video) Românii inventivi profită de o eroare a Sistemului Garanție-Returnare, dar metoda va fi eliminată curând

Last Updated on mai 10, 2024 (Video) Românii inventivi profită de o eroare a Sistemului Garanție-Returnare, dar metoda va fi eliminată curând 1

Românii sunt extrem de inventivi, mai ales când e vorba să păcălească sistemul. În cazul de faţă, Sistemul Garanție-Returnare, cel cu care pot lua bani pe sticlele reciclabile. Metoda mai merge până pe 30 iunie

Practic, la fiecare achiziție de sticlă de plastic, doză de aluminiu sau sticlă de sticlă din orice magazin, se plătește o garanție de 50 de bani, exclusiv pentru produsele ce poartă logo-ul SGR.
În prezent, pe piață se mai găsesc produse fără acest logo, la care cumpărătorilor nu li se percepe garanția de 50 de bani și care nu pot fi returnate la automatele din magazine.

Un videoclip care circulă pe rețelele de socializare arată cum sticlele nereciclabile pot fi transformate în reciclabile.
Jurnaliștii de la un site cunoscut au confirmat acest lucru printr-un experiment reușit. Cu toate acestea, această metodă va funcționa doar până pe 30 iunie, când sticlele neeligibile în program vor fi eliminate, scrie Antena 3.

Un utilizator de pe TikTok a postat un videoclip cu o sticlă de plastic fără logo-ul SGR, pe care a lipit un alt cod de bare printat peste cel existent, primind ulterior un voucher de 50 de bani. Experimentul a funcționat, dar acest lucru nu se va mai întâmpla mai mult timp.

Începând cu data de 1 iulie nu se vor mai putea introduce pe piață produse care intră sub incidența SGR, fără să fie inscripționate cu logoul și codul de bare specific.

Așadar, până la 30 iunie, în piață vor putea circula ambele tipuri de ambalaje, cu sigla SGR, adică purtătoare de garanție, și fără siglă SGR, pentru care nu se percepe garanție, potrivit libertatea.ro.

@chirithepirate♬ original sound – Illuminance Media

Câți bani poți obține prin sistemul Garanție-Returnare
De la cele mai mari supermarketuri până la cele mai mici magazine sătești, toate vor fi obligate să primească sticlele și ambalajele reciclabile. Plătim o garanție de 50 de bani pentru fiecare astfel de sticlă, pe care o putem recupera sub formă de cupon în momentul în care returnăm recipientul. Recipientele de plastic, metal și sticlă cu volume între 0,1 și 3 litri pot fi returnate. Acestea includ, de exemplu, PET-uri de apă sau suc, sticle de băuturi sau doze de aluminiu, scrie Evenimentul Zilei.

Recipientele trebuie să prezinte simbolul SGR și un cod de bare unic. Acestea trebuie să fie intacte, nefisurate, fără lichid și fără murdărie, având eticheta în stare bună. Ele pot fi returnate în orice magazin, indiferent de locul în care au fost achiziționate. Voucherul de cumpărături obținut în schimbul reciclării poate fi folosit doar în același magazin. Dacă dorim să primim banii în loc de cupon, trebuie să ne adresăm casieriei magazinului. Odată cu implementarea acestui sistem, numai produsele cu eticheta SGR vor fi suplimentar taxate, iar banii respectivi vor putea fi recuperati doar pentru acestea.

Previous Story

Brașov. Restricții în trafic pentru Parada Junilor. RATBV suplimentează numărul de autobuze

Next Story

Dan Air nu revine la Aeroportul Brașov. „Am avut foarte multe aterizări la Bucureşti şi vă daţi seama, am creat foarte mare disconfort pasagerilor doar pentru că nu reuşeam să ajungem până în ora 7 şi am pierdut foarte mulţi bani din această cauză“