Dan Air nu revine la Aeroportul Brașov. „Am avut foarte multe aterizări la Bucureşti şi vă daţi seama, am creat foarte mare disconfort pasagerilor doar pentru că nu reuşeam să ajungem până în ora 7 şi am pierdut foarte mulţi bani din această cauză“

Last Updated on mai 10, 2024 Dan Air nu revine la Aeroportul Brașov. „Am avut foarte multe aterizări la Bucureşti şi vă daţi seama, am creat foarte mare disconfort pasagerilor doar pentru că nu reuşeam să ajungem până în ora 7 şi am pierdut foarte mulţi bani din această cauză“ 1

Dan Air nu are planuri pentru Brașov, se ocupă de dezvoltarea bazei sale din Bacău. Compania aeriană spune că a ajuns la 12 destinaţii cu plecare din Bacău, iar în sezonul de vară derulează şi curse charter.

Am introdus şi a doua aeronavă pentru a mări destinaţiile pe care le ope­răm. Am ajuns la număr de 12 destinaţii din Bacău. Operăm şi din Bucureşti pentru compania Anima Wings şi Christian Tour. Pe sezonul de vară avem curse charter dedicate vacanţelor şi plănuim ca în sezonul de iarnă să deschidem curse şi din Bucu­reşti. Aici mă refer curse regulate sub bran­dul Dan Air”, a spus Matt David, CEO-ul Dan Air în cadrul emisiunii „ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank”.

Compania aeriană fondată de fostul pilot Dan Iuhas a fost înfiinţată în 2017 sub numele de Just Us Air, însă în 2021 s-a re­branduit în Dan Air. Compania aeriană a început operarea zborurilor regulate în 2023, până atunci închiriind aeronavele, încă din 2018, pentru companii precum TUI, Wizz Air.

La Bacău urmează să intre a doua aeronavă pe 15 mai şi la Bucureşti este altă aeronavă care operează. Noi avem două profiluri, facem zboruri regulate şi zboruri unde un operator închiriază aeronava cu servicii. Toate sunt Airbus A320 cu o vârstă medie de 17 ani“, a spus Matt David, conform Biz Brasov.

În prezent, compania are o flotă formată din patru aeronave Airbus, însă operează cursele regulate cu o singură aeronavă, iar celelalte trei sunt închiriate companiei Air Serbia. Compania a introdus curse regulate pentru că şi-a dorit diversificarea portofoliului.

Dan Air este singura companie care a operat la deschiderea aeroportului de la Braşov, încă de la deschidere şi avea atunci curse regulate către mai multe oraşe din Europa .„Decizia de a ne muta de la Braşov la Bacău a fost luată strict din cauza programului. Nu era suficient pentru a putea opera aşa cum era propus. Nu era un program viabil pentru că mai ales vara, erau întârzieri inerente.

Am avut foarte multe aterizări la Bucureşti şi vă daţi seama, am creat foarte mare disconfort pasagerilor doar pentru că nu reuşeam să ajungem până în ora 7 şi am pierdut foarte mulţi bani din această cauză“, a spus directorul. El a subliniat că nu doreşte ca Dan Air să revină la Braşov, iar planurile sunt pentru a extinde compania, mai ales cu zboruri din Bucureşti.

Aeroportul Braşov, asigurat pe 71.000 de lei. Limita de despăgubiri, 4 milioane de euro
Conducerea Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav a semnat un nou contract cu un broker de asigurări din Sita Buzăului pentru a încheia asigurarea de răspundere civilă aeroportuară. Valoarea contractului este de 59.717 lei fără TVA, respectiv de 71.063,23 lei cu TVA, mai mare faţă de poliţa de anul trecut, care a fost de 41.233,5 lei cu TVA, respectiv 34.650 de lei fără TVA, scrie bzb.ro.

În conformitate cu contractul, poliţa, valabilă timp de 12 luni, a fost încheiată pentru a acoperi pagubele produse proprietăţii terţilor (daune materiale aeronave şi/sau alte bunuri) şi/sau pentru vătămări corporale/decese terţi şi/sau ofense personale care ar putea rezulta în legatură cu toate operaţiunile de pe aeroport sau produse de către angajaţii acestui obiectiv.

Previous Story

(Video) Românii inventivi profită de o eroare a Sistemului Garanție-Returnare, dar metoda va fi eliminată curând

Next Story

Un restaurant taxează clienții care nu mănâncă tot ce-și pun în farfurie: „Dacă oaspeții nu își termină mâncarea, atunci este o risipă completă”