Brașov. Strada Sforii, din nou vandalizată

Last Updated on mai 24, 2024 Brașov. Strada Sforii, din nou vandalizată 1

Pereţii caselor de pe cea mai îngustă stradă din România sunt mâzgăliţi în totalitate, iar proprietarii de pe strada Sforii nu mai ştiu ce măsuri să ia. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, potrivit prevederilor legale din ţara noastră, tot proprietarii pot fi amendaţi pentru că nu îşi îngrijesc pereţii caselor.

Legislaţia există, dar nu este nici armonizată şi nici nu este corect concepută, astfel că nu poate fi aplicată. Soluţia e foarte simplă: o reparare a străzii, cu acordul proprietarilor – noi deja am strâns cam 70% din acordurile necesare – şi după aceea, preventiv, înfiinţarea unui post permanent de poliţist local. Nu trebuie decât să patruleze şi să stea pentru prevenţie, nu pentru aplicare de amenzi”, a explicat Kristina Creoşteanu, director executiv al Fundaţiei Monumentelor Istorice, din cadrul Primăriei Braşov, conform bzb.ro.

Pentru locuitorii zonei şi pentru cea mai mare parte a turiştilor aspectul este unul neplăcut. De-a lungul timpului, pentru ca strada Sforii să fie protejată de cei care scriu diverse mesaje pe ziduri s-au încercat diverse metode, însă niciuna nu a dat roade, cel puţin până acum, scrie Radio Brasov FM.

Brașov. Strada Sforii, din nou vandalizată 2 Brașov. Strada Sforii, din nou vandalizată 3

Dan Negru, despre Strada Sforii: „E o noua artă asta, pereții mâzgăliți sau e pur și simplu o zonă istorică părăsită?”
Într-o scurtă filmare postată pe pagina sa de Facebook, prezentatorul TV, Dan Negru s-a arătat iritat de felul în care a ajuns să arate celebra Strada Sforii, din Brașov, ai cărei pereți sunt mâzgăliți până la refuz.

„De fiecare dată când ajung în Brașov și trec pe aici, pe la Strada Sforii, strada aceea îngustă, celebră, mă întreb daca mâzgăliturile astea așa trebuie ele să fie aici. Ia uite, unii tocmai desenează pe pereți!

E o noua artă asta, pereții mâzgăliți sau e pur și simplu o zonă istorică părăsită și uitată? Așa trebuie să fie ea sau e scăpată de sub control?

Sunt 80 de metri aici, 80 de metri de mâzgălituri și asta este a treia cea mai îngustă stradă din Europa. Poveștile despre strada sforii sunt încă din secolul al XVII-lea, dar desenele astea sunt de la noi.”, a explicat Dan Negru în filmarea sa, conform transilvania365.ro.

Previous Story

Destinație de vacanță pentru brașoveni. S-a deschis cel mai modern și captivant AquaPark din Ardeal. Au fost adăugate o serie de noi atracții și tobogane cu design inovator

Next Story

Brașov. Profesorii Trăsniți vin la Dino Parc Râșnov, de 1 Iunie. Programul activităţilor, 3 zile