Brașov. Restricții în trafic pentru Parada Junilor. RATBV suplimentează numărul de autobuze

Last Updated on mai 10, 2024 Brașov. Restricții în trafic pentru Parada Junilor. RATBV suplimentează numărul de autobuze 1

Coborârea junilor în cetate sau ,,Ziua de călări”, cum mai este cunoscută, este unul dintre cele mai importante evenimente ale Brașovului, care definesc istoria și tradiția locuitorilor acestui oraș. Ca de fiecare dată, sărbătoarea junilor va avea loc în prima duminică după Paște, în duminica Tomii, adică, anul acesta, pe 12 mai.

Astfel, în intervalul orar 9:00-18:00, pe aceste linii vor circula peste 80 de autobuze (față de 34 câte ar fi circulat într-o zi normală de duminică). Liniile suplimentate vor fi 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 20, 24, 28, 31, 34, 36, 41, 50. Numărul de autobuze va fi de două, trei sau chiar patru ori mai mare decât într-o zi normală de duminică, pe traseele menționate.

,,Avem un plan de mobilitate pus la punct, astfel încât rugămintea și îndemnul către brașoveni, dar și către turiști, este să lase mașinile în parcări și să folosească transportul public. De altfel, tradiția este de a merge în urma călărilor, din cetate către Pietrele lui Solomon. Voi face acest lucru și îndemn pe toți brașovenii să încerce această plimbare la pas prin oraș și prin zona cartierului Șchei, o plimbare care vă va încânta privirea și care, totodată, este o variantă sustenabilă de mobilitate.

Pentru cei care doresc să folosească transportul public, suplimentăm 15 dintre liniile de transport care pot să conecteze cartierele cu centrul istoric și, față de 34 de autobuze care deserveau aceste 15 linii, avem peste 80 care vor fi pregătite să preia afluxul de turiști și de brașoveni”, a declarat primarul Allen Coliban, citat de mytex.ro.

Autobuzele și troleibuzele RATBV vor circula cu 15 minute mai târziu față de momentul închiderii circulației și vor intra în trafic cu 15 minute mai devreme față de autoturisme, odată cu reluarea circulației. De asemenea, vor fi delimitate și considerate benzi dedicate circulației autobuzelor sectoarele Onix – Nicolae Iorga; Camera de Comerț – Nicolae Iorga; B-dul Eroilor – Dramatic – AFI.

Cele două parcări dintre AJOFM și Casa Armatei vor fi blocate și destinate stocării autobuzelor, pentru a fi gata de plecare din Livada Poștei în momentul redeschiderii circulației. De asemenea, banda 3 de pe Nicolae Iorga (în aliniament cu Parcul Nicolae Titulescu), între primărie și str. Lungă, va fi de asemenea dedicată staționării autobuzelor.

Tot pentru a facilita circulația mijloacelor de transport în comun, începând cu ora 09:30 poliția va devia circulația autoturismelor pe strada Alexandru Ioan Cuza, în vederea reducerii traficului pe Nicolae Iorga – Str. Lungă.

Începând cu ora începerii paradei Junilor, autobuzele vor fi deviate pe Str. Vlad Țepeș, având stație pentru debarcarea călătorilor la capătul străzii, în dreptul Teatrului Dramatic. Autobuzele alocate suplimentar (pe cele 15 linii) se vor stoca în zona AJOFM și aliniamentul Parcului Titulescu.

Ca în fiecare an, pe traseul paradei Junilor, Piața Unirii – str. Mureșenilor – Prefectură – str. Republicii – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon, duminică, 12.05.2024, se vor introduce următoarele restricții de circulație:

Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei, va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;
Ora 10:00 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;
Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor
Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii.
Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiindu-le permis doar riveranilor.

Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon.
Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parc Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.
Secvențial, traficul și accesul în parcări vor fi redeschise pe măsură ce coloanele de juni vor parcurge traseul paradei.

RATBV, mai multe curse pe liniile 9 și 15
RATBV va crește de astăzi numărul de curse ce vor fi efectuate pe liniile 9 (Rulmentul – Stadionul Municipal) și 15 (Triaj – Avantgarden). La această suplimentare se adaugă și unele schimbări de trasee, astfel că zona Coresi va fi semnificativ mai bine deservită de transportul public, spune purtătorul de cuvânt al RatBv, Silviu Ștefan, conform Radio Romania Brasov.: „Concret, pe traseul cu nr. 9 vor circula de astăzi, în zilele lucrătoare, la orele de vârf, 4 autobuze în loc de 3, rezultând o frecvență a trecerilor prin stații de circa 17 minute, iar pe linia 15 vor circula, în intervalele menționate, patru autobuze în loc de două, câte sunt acum, fiind obținută o frecvență a trecerilor prin stații de circa 16 minute”.

În ceea ce privește modificarea traseelor:
– Linia 9 nu va mai intra pe platforma Coresi și nu va mai deservi stațiile ”Auchan Coresi” și ”Cineplex”. Această din urmă stație va fi desființată.
– Linia 15 va fi deviată de pe strada Zaharia Stancu (stația CORESI 2) pe strada Tudor Arghezi, strada Henri Coandă, platforma CORESI, pentru a deservi stația AUCHAN CORESI, apoi va ieși din nou pe strada Zaharia Stancu pentru stația 13 Decembrie.

Pe site-ul www.ratbv.ro și în toate stațiile de pe cele două trasee au fost postate noile grafice de circulație.

Previous Story

Cât câștigă, zilnic, un bărbat care adună sticle PET reciclabile din coșurile de gunoi. „Într-un weekend am reușit să câștig chiar și 400 de lei”

Next Story

(Video) Românii inventivi profită de o eroare a Sistemului Garanție-Returnare, dar metoda va fi eliminată curând