Brașov. O femeie a dat foc imobilului împărțit cu vecinii, după o ceartă cu unul dintre ei. A fost arestată preventiv

Last Updated on mai 7, 2024 Brașov. O femeie a dat foc imobilului împărțit cu vecinii, după o ceartă cu unul dintre ei. A fost arestată preventiv 1

O brașoveancă a fost arestată preventiv după ce a dat foc imobilului împărțit cu vecinii, după o ceartă cu unul dintre ei. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au demarat urmărirea penală împotriva unei brașovence de 59 de ani, care în noaptea de Paști a dat foc locuinței unui vecin, scrie Biz Brasov.

„S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de distrugere prin incendiere.
Situația de fapt cu privire la care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale este următoarea:

În noaptea de 05/06.05.2024, în jurul orei 01:30, o persoană de sex feminin în vârstă de 59 de ani, care locuia într-un imobil tip vagon situat în zona Noua-Dârste și care era împărțit în patru locuințe, dintre care una îi aparținea, a incendiat partea din imobil a vecinului său prin plasarea unei bucăți aprinse de carton dedesubt. Incendiul s-a propagat și la celelalte două părți din imobil, în interior aflându-se 2 dintre ceilalți 3 locatari. Persoanele din interior au fost evacuate, însă incendiul a ars pe o suprafață de circa 80 de metri pătrați și a provocat pagube evaluate de victime la circa 29.000 de lei”, a informat astăzi Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, conform mytex.ro.

Incendierea ar fi avut loc pe fondul unor certuri survenite la o petrecere organizată de inculpată în seara respectivă în curtea imobilului, dar și a unei stări conflictuale mai vechi.

Se impune mențiunea că inculpata a evacuat-o doar pe persoana cu care nu se afla în stare conflictuală, vecinul direct al acesteia fiind scos din locuință exclusiv ca urmare a intervenției prompte a organelor de poliție venite ulterior la fața locului, care au sesizat starea de pericol pentru viața sa.
Persoana în cauză a fost reținută la data de 6 mai 2024, iar la data de 7 mai 2024 a fost propusă pentru arestare preventivă la Judecătoria Brașov.
În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea parchetului și a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru 30 de zile”, a mai informat Parchetul.

Activitățile de urmărire penală au fost desfășurate de către polițiști din cadrul I.P.J. Brașov – Secția 4 Poliție Brașov. Coordonarea și supravegherea activităților de urmărire penală au fost realizate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă procesuală a fazei urmăririi penale, dispusă ca urmare a existenței unei suspiciuni rezonabile privind comiterea unei infracțiuni, rezultată din probe. Aceasta nu este de natură a înfrânge prezumția de nevinovăție.

Bărbat din județul Brașov, reținut de polițiști după ce și-a alungat mama din casă și a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de reținere, după ce acesta ar fi încălcat prevederile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis pe numele său.

La data de 06 mai a.c, în jurul orei 09:00, polițiștii au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, care s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice, ar fi provocat un scandal și ar fi alungat-o de la domiciliu, scrie codlea-info.ro.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce femeia se afla la domiciliu, un imobil de pe strada Ion Luca Caragiale, din orașul Râșnov, fiul său ar fi pătruns în imobil, context în care acesta ar fi produs pagube materiale, ar fi agresat-o fizic și ar fi alungat-o pe mama sa din locuință, adresându-I simultan și amenințări la adresa vieții.

În baza celor constatate, dar și a celor rezultate din formularul de risc, pe care polițiștii l-au întocmit, a rezultat că există un risc iminent de violență. Astfel, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatului agresiv i s-au stabilit restricții pentru protejarea persoanei vătămate, acesta fiind obligat să părăsească locuința și să păstreze o distanță de 100 de metri față de mama sa.

Ulterior, tot data de 06 mai a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că bărbatul agresiv ar fi pătruns în curtea imobilului, unde ar fi adresat amenințări cu privire la incendierea locuinței.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a constat că cele sesizate se confirmă și că bărbatul a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis pe numele său. Astfel, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ, pentru o perioadă de 24 de ore.

Previous Story

Aeroportul Brașov. Fly Lili a vândut peste 100 de bilete deja. Care este cea mai solicitată rută

Next Story

(Video) Cum arată și unde se află aeroportul cât o țară? Este de 3 ori mai mare decât municipiul Brașov