Video Brașov. Motivul pentru care locatarii unui bloc riscă să-și piardă apartamentele în care stau de 2 ani. Ce manevră le-a făcut dezvoltatorul

Last Updated on aprilie 5, 2024 Video Brașov. Motivul pentru care locatarii unui bloc riscă să-și piardă apartamentele în care stau de 2 ani. Ce manevră le-a făcut dezvoltatorul 1

Locatarii unui bloc nou și modern din Brașov s-au trezit că au de plătit zeci de mii de euro în plus pentru apartamentele în care locuiesc de doi ani și al căror preț fusese deja stabilit clar cu dezvoltatorul imobiliar.
Acesta din urmă se află într-o situație financiară dificilă și, ca să prevină insolvența, a apelat la o procedura specială care presupune actualizarea prețurilor și renegocierea datoriilor. Dacă nu plătesc aceste sume suplimentare, oamenii riscă să-și piardă casele.

Blocul face parte dintr-un complex rezidențial mai mare, din Brașov, și a fost finalizat acum doi ani. Mulți dintre beneficiari au achitat apartamentele integral, la prețurile stabilite atunci cu dezvoltatorul imobiliar: între 50.000 și 80.000 de euro. Acum au aflat că ar trebui să plătească în plus sume consistente, scrie Stirile Pro Tv.
Mihaela Roncea, reprezentant al unui beneficiar: „Trebuie să mai plătească în plus la un apartament de 2 camere 30.000 și cele de trei camere 55.000 de euro. Sunt foarte mulți bani și mai ales pentru familii care s-au împrumutat”.

Reprezentantul unui beneficiar: „Oamenii au cumpărat de bună credință și acum ei sunt în situația în care au dat banii și se gândesc «Oare ce se întâmplă?»”.
Dezvoltatorul imobiliar recunoaște că este în dificultate financiară și, ca să scape de insolvență, a apelat la procedura concordatului preventiv. O companie independentă analizează situația în detaliu și face un plan de redresare.
Florin Constantin, reprezentantul firmei de concordat prevențiv: „A fost această variantă de actualizare a prețurilor. Varianta unu în care fiecare ia o decizie dacă dorește să meargă mai departe sau nu, iar a doua variantă posibilitatea de restituire a avansului pe care l-au dat. Nu sunt discuții doar cu promitenții cumpărători, ci și cu toți creditorii societății, creditori bancari, furnizori de utilități, de materiale de constructii și nu numai”.

Cătălin Mândru, reprezentantul dezvoltatorului imobiliar: „La momentul ăsta compania înregistrează niște debite, niște creante pe care furnizori le au la noi. Suntem încrezători că împreună cu oamenii vom ajunge la un consens prin dialog și negociere, vom ajunge la un consens astfel încât damage-ul să fie minim”.
Mihaela Roncea, reprezentant al unui beneficiar:Este strigător la cer, nu este corect față de noi pentru că acest dezvoltator vrea să-și rezolve problemele luând o suma de bani de la locatarii care locuiesc în apartamente de un an jumate”.

Oamenii se tem însă că nici dupa ce vor plăti sumele cerute în plus nu vor deveni proprietari cu acte în regulă pe apartamente. Asta pentru că blocul nu este încă intabulat.
Claudiu Axinte, beneficiar:Când i-am întrebat «Ne puteti garanta că dacă plătim acești bani vom avea apartamentul?» au spus «Nu. Vă oferiți doar o șansă mai bună în caz că…». Dacă firma intră în insolvență. Practic ni se cer zeci de mii de euro pentru nicio garanție”.

Intabularea blocului trenează din cauză că inițial dezvoltatorul imobiliar nu a respectat autorizația de constructie în care era prevazută amenajarea unei parcări supraetajate. Acum imobilul se află în proces de reautorizare.

Primăria a reacționat și a explicat de ce nu a eliberat certificatul de atestare a edificării blocului 5 din ansamblu Qualis II din cartierul Tractorul. De altfel, neeliberarea acestui atestat a condus la intrarea în insolvență a dezvoltatorului, în acest moment fiind în concordat preventiv (una dintre formele prin care compania se pune la adăpost de creditori până la stingerea creanțelor).

Reprezentanții Primăriei Brașov susțin că dezvoltatorul nu a montat cele 48 de sisteme Klaus prevăzute în proiect pentru asigurarea numărului de locuri de parcare. „Având în vedere că nu au fost montate cele 48 de sisteme Klaus, prevăzute în proiect pentru asigurarea unui nr. de 96 locuri de parcare, iar beneficiarul investiției nu a dus la îndeplinire respectarea acestor prevederi ale autorizației, s-a decis reluarea procedurii de autorizare prin renunțarea la aceste sisteme şi transformarea locurilor de parcare în parcări la sol”, arată Primăria Brașov, conform Biz Brasov.

În noiembrie anul trecut a fost emis un certificat de urbanism care viza „continuarea și modificarea lucrărilor autorizate prin AC 751/2019 și 251/2022, recompartimentare spații comerciale și reamenajare parcări”. „Prin cererea nr. 183786/21.12.2023, beneficiarul a solicitat emiterea autorizație de construire pentru modificarea proiectului, apoi la nr. 33121/28.02.2024 şi nr. 47949/25.03.2024 s-au depus completări, urmând să fie analizată posibilitatea emiterii unei noi autorizații”, dar până în acest moment nu a fost emisă o nouă autorizație de construire.

„După emiterea unei noi autorizații, se va urma procedura de recepție la terminarea lucrărilor si eliberarea certificatului de atestare pentru intabularea imobilului”, mai explică reprezentanții Primăriei Brașov.

Previous Story

(Video) Metoda „trei transferuri”: Cum a furat un tânăr 30.000 de euro din contul iubitei. Banii erau câștigați la loto

Next Story

(Foto) Brașovul se înnoiește. Telecabina Tâmpa va fi înlocuită cu una complet nouă și Restaurantul Panoramic va fi reabilitat