(Video) Destinație de vacanță pentru brașoveni. Locul născut dintr-un lac vulcanic unde au înflorit plantele carnivore

Last Updated on aprilie 29, 2024 (Video) Destinație de vacanță pentru brașoveni. Locul născut dintr-un lac vulcanic unde au înflorit plantele carnivore 1

Tinovul Mohoș, rezervația unică, atrage turiști din toate colţurile lumii. Vedeta locului este o plantă ce tocmai ce a înflorit, iar acum poate fi admirată, în toată splendoarea. Acolo au înflorit deja plantele carnivore.

Dosa Levente, director rezervație Tinovul Mohoș, din Harghita: În esenţă, aici vedem un habitat de taigă. Dacă ne uităm, sunt suprapuse specii de plante, unele relicte din era glaciară.
Planta se hrănește cu insecte chiar și de 15 sau 20 de ori mai mari decât ea, fiind ademenite cu niște tentacule acoperite cu picături de sevă otrăvitoare. În aria protejată, turiștii merg pe deasupra unui lac acoperit cu un strat gros de turbă, pe o cărare din lemn, care te călăuzeşte ca într-un tărâm feeric. Zeci de copii, elevi ai unui liceu din Iași, au vrut să viziteze şi ei acestă minunăție a naturii, scrie Observator Tv.

Dosa Levente, director rezervație: O plantă carnivoră denumită Roua Cerului, care, în esenţă, foloseşte o capcană hibridă în a prinde insecte şi în a supravieţui.
Cosmin Horechiu, profesor: Am ales să vedem şi muşchii de turbă, în cazul Tinovului Mohoş. Spre deliciul copiilor, am văzut şi câteva specii carnivore de plante.

Specialiştii spun că, în termeni simpli, Tinovul Mohoş este o mlaștină specială care s-a născut dintr-un lac vulcanic, în urma activității vulcanice prin Lacul Sfânta Ana.
Prud Angina, profesor: Este un ţinut, aş putea spune fantastic al basmelor, nemaipomenit. Cu plante pe care nu le putem găsi în altă parte în ţară şi chiar în Europa.

(Video) Destinație de vacanță pentru brașoveni. Locul născut dintr-un lac vulcanic unde au înflorit plantele carnivore 2

Dosa Levente, director rezervație: Avem ghizi de serviciu, care pornesc turele din oră în oră, la fiecare şi un sfert.
Taxa de acces în rezervaţie este de 40 de lei pentru fiecare mașină. Include un ghid autorizat și coborârea până la Lacul Sfânta Ana.

Tinovul Mohoș este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip floristic și faunistic), situată în județul Harghita, pe teritoriul administrativ al comunei Cozmeni.

Suprafață protejată este de 240 ha din care mlaștina propriuzisă are 80 ha și reprezintă o mlaștină oligotrofă.
Roua cerului (Drosera rotundifolia)
Rezervația suprapusă sitului Natura 2000 – Tinovul Mohoș – Lacul Sf. Ana[5] se află la o altitudine de 1050 m [6] și adăpostește vegetație forestieră alcătuită în mare parte de pin silvestru (Pinus sylvestris), specii de mesteacăn pitic (Betula nana) și mesteacăn pufos (Betula pubescens).

La nivelul ierburilor vegetează mai multe specii floristice de turbărie printre care: roua cerului (Drosera rotundifolia), specii de rogozuri (Carex nigra, Carex echinata), ruginare (Andromeda polifolia), ligularia (Ligularia sibirica) sau bumbăcăriță (Eriophorum vaginatum).
Fauna este constituită din specii de păsări, reptile și batracieni.

Advertisements
Previous Story

Video Brașov. Alt șofer pe interzis. Acum și pe B-dul 15 Noiembrie, probabil a vrut să încerce o „scurtătură”

Next Story

Brașov. Începe construcția pistei de biciclete care va lega cartierul Astra de Centrul Civic. Traseul ales