„Sărbătoarea sportului brașovean” se mută la Sala Sporturilor. Parada va avea loc pe B-dul Victoriei

Last Updated on aprilie 18, 2024 „Sărbătoarea sportului brașovean” se mută la Sala Sporturilor. Parada va avea loc pe B-dul Victoriei 1

Primăria Braşov îi premiază şi în acest an pe cei mai buni sportivi ai Braşovului, în cadrul celei de a doua ediţii a galei de premiere „Sărbătoarea sportului braşovean”. Evenimentul va avea loc, în final, la Sala Sporturilor, din cauza vremii nefavorabile.

Parada dedicată tuturor sportivilor, indiferent de disciplina practicată, vârstă sau performanță, va avea loc pe B-dul Victoriei și va începe la ora 13.30. „Sala Sporturilor își va deschide porțile de la ora 11.00, cu atelierele de hochei, mini-handbal, tenis de masă, scrimă, judo, volei, baschet. De la 13.30, Barbarossa Samba Group îi va conduce pe sportivii Brașovului la parada de pe B-dul Victoriei, iar de la 14.00 începe premierea celor care au făcut performanță la nivel național sau internațional”, a declarat primarul Allen Coliban, potrivit mytex.ro.

La finalul evenimentului, primarul Allen Coliban le va oferi un dineu premiaţilor.
Această gală este dedicată întregii mişcări sportive din oraşul nostru, fiind invitaţi să participe toţi cei care au realizat performanţe sportive în ultimul an, indiferent de clubul de care aparţin sau de disciplina sportivă ”, a declarat primarul Allen Coliban, conform bzb.ro.

Premii în bani şi premii onorifice
Vor fi acordate două tipuri de premii, unele în bani, pentru disciplinele prevăzute în HG nr. 1447/2007, şi unele onorifice, pentru sporturile care nu sunt incluse în acest act normativ. Beneficiarii direcţi ai premierilor sunt sportivii şi membrii colectivelor tehnice (antrenori şi staff tehnic), iar premierea acestora se va face pe baza propunerilor făcute de fiecare club braşovean, conform criteriilor legale de acordare a premiilor, precum şi pe baza unor criterii sportive profesioniste.

Unde se pot transmite propunerile
Cluburile sportive pot trimite propunerile de premiere către CSM Corona, pe email, la adresa gala.sportului@coronabrasov.ro, până în data de 15 martie. Lista sportivilor propuşi spre premiere trebuie să fie în format Excel.
La categoria premii în bani vor fi premiaţi sportivii care au obţinut locul 1, 2, 3 sau medalie de aur, argint sau bronz la diferite competiţii sportive naţionale sau internaţionale, recunoscute de forurile de specialitate, iar la categoria premii onorifice fiecare club va putea să propună maxim cinci sportivi, urmând ca lista finală de premiere să fie stabilită de comisia de analiză sportivă a clubului CSM Corona Braşov.

Previous Story

Afinele sunt, de fapt, roșii. Motivul neașteptat pentru care le vedem albastre. Fosforescente pentru păsări, albastre pentru oameni

Next Story

(Video) Imagini de pe cel mai greu tronson de autostradă construit vreodată în România: a început trecerea Carpaților la Secțiunea 2 Boița-Cornetu