Afinele sunt, de fapt, roșii. Motivul neașteptat pentru care le vedem albastre. Fosforescente pentru păsări, albastre pentru oameni

Last Updated on aprilie 17, 2024 Afinele sunt, de fapt, roșii. Motivul neașteptat pentru care le vedem albastre. Fosforescente pentru păsări, albastre pentru oameni 1

Afinele sunt, de fapt, de o culoare roșu aprins, dar noi le vedem albastre datorită unor nanostructuri din stratul lor ceros care împrăștie lumina albastră și ultravioletă, arată un studiu recent. Mai mult, păsărilor le par de-a dreptul ”fosforescente”.

Nanostructurile din stratul ceros al afinelor le fac să ne pară albastre, în ciuda pigmenților roșu închis din pielița lor. Iar secretul culorii albastre a unei afine, pe care o vedem cu toții, este în structura stratului său de ceară, scrie Science News.
Acoperirile ceroase ale fructelor de culoare albastră, cum ar fi afinele (Vaccinium corymbosum), strugurii (Vitis vinifera) și unele prune conțin nanostructuri care împrăștie lumina albastră și ultravioletă, arată un studiu publicat pe 7 februarie în Science Advances.

Asta face ca aceste fructe să pară albastre pentru oameni. Păsările – capabile să vadă lumina UV – văd probabil aceste gustări delicioase de-a dreptul ”fosforescente”, de un albastru ultraviolet.
Albastrul nu este o culoare obișnuită în natură. Și deși există unele fructe albastre cunoscute, puține conțin pigmenți în această nuanță. Afinele, de exemplu, conțin o cantitate mare de antociani, un pigment al pielii care ar trebui să confere fiecărei boabe de afină o culoare roșu închis, conform Stirile Pro Tv.

Dar structurile din straturile exterioare ceroase ale fructelor își pot crea propriul albastru. Conceperea unor modalități de a imita stratul care formează culoarea unei afine ar putea oferi într-o zi o nouă modalitate de a da plasticului sau machiajului o nuanță albastră.

Pielița afinelor are structuri minuscule care împrăștie lumina albastră și ultravioletă
„Folosirea acestui tip de colorare este grozavă pentru că nu pătează”, spune Rox Middleton, fizician la Universitatea din Bristol din Anglia și la Universitatea de Tehnologie din Dresda, Germania.

Pentru a înțelege mai bine ce este special la învelișurile cerate ale acestor fructe de pădure, Middleton și colegii săi au analizat o varietate de fructe sub un microscop electronic cu scanare.
Imaginile rezultate au arătat un sortiment de structuri moleculare minuscule. Experimente optice suplimentare au arătat că toate structurile împrăștie lumina albastră și UV.

„Când freci exteriorul unei afine și scoți acest strat exterior de ceară”, spune Middleton, „atunci poți vedea că dedesubt este complet întunecat”.

Record la o fermă din Australia. O afină de mărimea unei palme a intrat în cartea recordurilor
„Fructul uriaș”, care cântărește 20,4 g și măsoară 39,31 mm în diametru, a fost cultivat de Costa Group în New South Wales, Australia. Cules la 13 noiembrie 2023, fructul a fost confirmat oficial de Guinness World Records, scrie Evenimentul Zilei.

Afinele sunt, de fapt, roșii. Motivul neașteptat pentru care le vedem albastre. Fosforescente pentru păsări, albastre pentru oameni 2

Afinele au fost cultivate în cadrul programului de îmbunătățire a soiurilor (VIP) al Costa. Cei care s-au ocupat de acest lucru sunt Brad Hocking, Jessica Scalzo și Marie-France Courtois.
Precedentul deținător al unui astfel de record a fost un fruct de 16,2 g cultivat în Australia de Vest în 2020.

Previous Story

Profitul zilnic al lui Pescobar: Cum a ajuns la 100.000 de euro pe zi. Dragomir: „Anul ăsta face peste 25 de milioane de euro”

Next Story

„Sărbătoarea sportului brașovean” se mută la Sala Sporturilor. Parada va avea loc pe B-dul Victoriei