Last Updated on aprilie 18, 2024
Autoritățile încep să-și pună problema ce să facă în Poiana Brașov în condițiile în care ninge foarte puțin. Alin Burcea, președintele ANAT, a declarat, potrivit economica.net: „Ce facem dacă dispare zăpada în Poiana Brașov? Acum mai e o luna zăpadă, iar în zece ani cu siguranță nu o s-o avem nici pe aia. Trebuie să găsim la nivel de minister un proiect la nivel național. Cred că trebuie făcute aqua-park-uri, la Poiana Brașov am putea face un cazino”.
Alin Burcea a mai spus privind realizarea unui proiect turistic de țară: „Ca să poți să ieși pe piață, trebuie să ieși cu ceva ce nu au alții. E greu să ieși cu litoralul romanesc, pentru că alții au mai bun. Putem să ieșim cu circuite excepționale cu care batem tot, și mai ales în zona asta de Ardeal, prin satele și orașele germane. Știu că spun o banalitate, dar avem Delta Dunării, e o singura deltă în Europa, care e a noastră. Un proiect extraordinar, a fost cel cu Dracula, de care din păcate, din diverse motive, s-a ales praful.
Dracula este un produs care se cunoaște în toată lumea. Noi trebuie să spunem Transilvania e în România, că toată lumea știe că e în Transilvania, dar nu că e în România. E un produs fenomenal, iar ideea de Dracula Park e foarte bună, iacătă venim cu o idee pe care alții nu o au. Trebuie să facem în principal, după pararea mea, circuite culturale; e greu să-i aduci pe străini la schi”.
Zăpadă de jumătate de metru şi temperatură de numai două grade, în zona turistică Bâlea Lac
Stratul de zăpadă măsura miercuri dimineaţă 52 de centimetri în zona turistică Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri în Munţii Făgăraş, unde temperatura este de numai două grade Celsius, a declarat, pentru Agerpres, meteorologul Narcisa Milian, de la Serviciul de Prognoză a Vremii din Sibiu, transmite G4Media.
Potrivit sursei citate,”la Bâlea Lac este posibil să mai ningă”.
Accesul la Bâlea Lac se face numai cu telecabina, dacă condiţiile meteo sunt favorabile. Deocamdată Transfăgărăşanul este închis circulaţiei pe porţiunea dintre Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac.