Last Updated on aprilie 20, 2024
Numărul turiştilor care vor petrece minivacanţa de 1 Mai şi Paşte pe litoral ar putea fi mai mic decât anul trecut, unul dintre motive fiind faptul că nu se mai organizează în perioada menţionată festivalul Beach Please, la Costineşti.
În minivacanţa de 1 Mai pe litoral au fost anul trecut peste 80.000 de turişti, apreciază secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Corina Martin.
„Avem o problemă pe litoralul românesc legată de numărul de turişti. Anul trecut, ştiţi bine că am aşteptat de 1 Mai 80.000 de turişti şi am depăşit această cifră. Dar am avut un festival mare, care a atras foarte mulţi vizitatori, foarte mult public, foarte multă imagine bună până la urmă, la Costineşti. Vorbim despre Beach Please, un eveniment care a apărut aşa, ca o săgeată, ca o rachetă şi a explodat, să zicem aşa, în mai multe sensuri, însă nu îl mai avem anul acesta de 1 Mai. (…)
Se mută ca perioadă. Asta face ca numărul de turişti care vor ajunge în zonă în jurul datei de 1 Mai să poată părea, cel puţin acum, la acest moment, clar mai mic. Au alt eveniment, dar nu vom putea vorbi de numărul acela mare de turişti pe care l-a atras Beach Please. Însă, va fi un test şi o provocare şi pentru noi (…), să vedem cum administrăm acest dublu eveniment”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Corina Martin, conform Antena 3.
Organizator al festivalului de muzică electronică Sunwaves, care se va desfăşura în perioada 1 – 7 mai în staţiunea Mamaia, Ioan Borzea a spus că la ediţia din acest an numărul celor care vin la eveniment este în scădere.
„Multă lume vine din afară, în jur de 5.000 – 6.000 de străini, dar faţă de anul trecut, sunt mai puţini cu 2.000 de această dată, nu ştiu din ce cauză. De obicei noi avem creştere de 30% în fiecare an, dar anul ăsta este primul an în care a scăzut numărul de turişti”, a afirmat Borzea.
Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Adrian Voican, a declarat că pentru minivacanţa de 1 Mai şi Paşte cea mai vândută staţiune este Băile Felix, urmată de Mamaia şi Călimăneşti – Căciulata.
Referitor la preţul mediu al biletelor rezervate, acesta este mai mare cu 20%.
„Preţul mediu al biletelor rezervate de 1 Mai a crescut (…) cam cu 20%. Preţurile variază de la 300 – 400 de lei, să zicem 500 de lei, pentru un sejur simplu în mai multe staţiuni, cu cazare şi eventual cu mic dejun, dar poate să ajungă până la 3.000 – 4.000 de lei dacă este cu mese festive, cu evenimente, cu cazare de calitate la patru sau cinci stele. Aşa că preţuri sunt pentru toate buzunarele. Ca grad de ocupare, Vama Veche este aproape de 100%, dar aici nu sunt aşa de multe locuri de cazare”, a spus Voican.
Apele termale de la Băile Felix
Apele termale din Băile Felix își au originea în izvoare naturale situate în zone vulcanice, de aceea au temperaturi ridicate, care variază între 20 și 63°C, scrie Stirile Pro Tv.
Descoperite încă din cele mai vechi timpuri, aceste izvoare termale au fost și sunt utilizate cu succes în tratarea numeroaselor afecțiuni, cum ar fi cele ale aparatului respirator sau locomotor, bolile neurologice sau de metabolism.
Iată câteva dintre efectele pozitive ale acestor apelor termale:
Apele termale sulfuroase sunt folosite pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, având un efect analgezic asupra zonelor afectate de reumatism. Alte afecțiuni precum artrita, hernia de disc sau durerile cauzate de osteoporoză pot fi, de asemenea, ameliorate.
Datorită compoziției lor, care include hidrogen sulfurat, apele termale pot crește metabolismul cu până la 40%, producând vasodilatație și mărind cantitatea de hemoglobină și celule roșii din sânge. Temperatura ridicată a apei este esențială pentru acest efect.
De asemenea, utilizarea apelor termale în domeniul cosmetic aduce multiple beneficii, inclusiv oxigenarea și regenerarea țesuturilor, efect antiinflamator și prevenirea îmbătrânirii pielii.
Apele termale pot fi benefice în tratarea rinitelor alergice, bronșitelor cronice sau a astmului, prin aerosolii emanați, care cresc imunitatea organismului și ajută la vindecarea afecțiunilor respiratorii.
Proprietățile terapeutice ale apelor termale sunt apreciate și în cazul inflamațiilor urologice sau ginecologice, iar unele femei le folosesc chiar și pentru tratarea infertilității.
Persoanele care au suferit luxații, entorse sau fracturi au beneficiat de efectul regenerator al apelor termale, în special datorită conținutului de calciu.
Cu toate că apele termale sunt surse valoroase de sănătate, există și câteva contraindicații în utilizarea lor. Astfel, nu sunt recomandate în cazul persoanelor care suferă de hipertensiune, epilepsie, boli venerice, tumori maligne, boli contagioase sau insuficiență cardiacă.
De asemenea, femeile însărcinate ar trebui să evite folosirea lor, deoarece substanțele conținute pot fi periculoase pentru sarcină.
Parcurile acvatice din Băile Felix
Ștrandul Apollo-Felix din Băile Felix este cel mai modern complex acvatic termal din vestul țării. Are 10 bazine, piscină cu valuri, 4 piscine în aer liber cu apă termală, piscină cu apă termală și paturi cu hidromasaj, piscină în aer liber cu apă termală și jocuri acvatice, 2 piscine pentru copii, piscină interioară și 5 tobogane.
De asemenea, există șezlonguri, locuri de luat masa, baruri, cofetărie, magazine, teren de volei, de fotbal, saună finlandeză, masaj, loc de joacă pentru copii și asistență medicală. Ștrandul este deschis pe tot parcursul anului.
Aqua Park President din Băile Felix oferă următoarele facilități:
14 piscine interioare, 6 piscine exterioare, zonă de agrement pentru copii mici, Splash pentru copii mari, tobogan interior și exterior, 3 tobogane exterioare, saună turcească și finlandeză, 2 centre de masaj, bazin cu valuri, restaurant, terasă exterioară, șezlonguri, plajă, DJ, pool-bar și parcare.
Felixarium este un concept acvatic cu o gamă largă de facilități de distracție și relaxare.
Are două tobogane imense, șezlonguri, restaurant, piscine pentru copii, cascade, peșteri cu izvoare termale, locuri de relaxare, terenuri de sport, spații de joacă pentru copii și multe altele. Locul este ideal pentru cei care vor o zi de distracție și răsfăț și dispune și de propria cazare – Hotel Lotus Therm.
Vă întrebați ce puteți vizita în Băile Felix?
1. Lacul cu nuferi
Probabil principala atracție ce încântă turiștii, lacul cu nuferi, este un obiectiv unic în Europa datorită peisajului superb cu lotuși și nuferi, ce presară lacul cu specii unice de pești și broaște țestoase, scrie wowbiz.ro.
2. Ștrandul Apollo
Acest complex termal modern este un obiectiv pe care nu aveți cum să îl ratați, ce deține variante de distracție precum piscine cu valuri, piscine cu apa termală exterioare, dar și tobogane unde atât adulții, cât și copiii se pot distra peste măsură.
3. Avenul din Betfia
Această peșteră este un loc cu o poveste interesantă în spate, mai exact câteva fenomene bizare, ce au transformat-o în atracție turistică atât pentru turiștii din țară, cât și pentru cei din străinătate.
4. Capela de la Haieu
Această impresionantă biserică ce datează încă din Evul Mediu vă pune la dispoziție detalii arhitecturale romane și gotice interesante și merită vizitată, chiar dacă nu este un obiectiv foarte cunoscut de români.
5. Biserica de lemn din Brusturi
Biserica de lemn datează încă din epoca medievală și înlocuiește o mai veche biserică din lemn. Bolta în arc frânt este de la nivelul naosului este elementul ce o face unică față de celelalte biserici existente în țară.