S-a trezit cu o datorie de 800.000 euro, după ce și-a pierdut buletinul în urmă cu 20 de ani

Last Updated on martie 27, 2024 S-a trezit cu o datorie de 800.000 euro, după ce și-a pierdut buletinul în urmă cu 20 de ani 1

Viață de coșmar pentru un bărbat care  s-a trezit cu o datorie de 807.000 de euro, după ce un conațional i-a furat identitatea acum 20 de ani și a trăit o „viață paralelă” acumulând datorii colosale în numele său.
Un român în vârstă de 40 de ani, rezident în Italia, a descoperit că este victima unei înșelăciuni abia după ce a primit un ordin de plată de la Agenția guvernamentală responsabilă pentru colectarea datoriilor și a impozitelor neplătite din Siena, prin care i se aducea la cunoștință că are de plătit suma de 807.000 euro.

Suma colosală reprezenta datoriile acumulate de conaționalul care i-a furat identitatea, inclusiv amenzi și acte de evaziune fiscal, scrie Radio Siena, conform Stirile Pro Tv.
Șocat, românul a povestit că acum 20 de ani a pierdut buletinul. Actul de identitate, de tip vechi, cu fotografie, a fost găsit probabil de cel care a hotărât să-i fure numele și datele de identificare.

Cel care i-a furat buletinul a reușit să schimbe fotografia și să obțină cu acel act de identitate un pașaport. A deschis o firmă în Italia în numele românului și a trăit o viață dublă, implicându-se în activități ilegale, fără să plătească amenzile și taxele la statul italian.

Victima l-a dat în judecată pe cel care i-a furat identitatea și în cele din urmă a câștigat procesul. Curtea de Justiție Tributară a anulat datoria și a ordonat celor de la Agenția de Venituri să acopere cheltuielile de judecată.

Persoanele care își pierd actul de identitate ori care au fost victima unui furt trebuie să sesizeze acest lucru la Poliție sau la Direcția Generală Pentru Evidența Persoanelor și trebuie să solicite eliberarea unui nou buletin în termen de 15 zile, scrie RTV.

Previous Story

Lidia Buble a plătit 150 de euro pe o pizza, într-o stațiune din Franța: „Zici că erai pe pârtie la Brașov. Au fost parcă mai mulți români ca niciodată”

Next Story

(Video) Elena Cornea a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Îmi trimitea inimi și sărutări, se juca foarte mult cu sentimentele și emoțiile mele. Mi-a spus că mă iubește”