Oana Roman a plecat la Predeal, după înmormântarea mamei sale. „Am ales două zile de evadare de acasă pentru un pic de liniște, să mă adun și apoi să merg mai departe cu toate”

Last Updated on martie 4, 2024 Oana Roman a plecat la Predeal, după înmormântarea mamei sale. „Am ales două zile de evadare de acasă pentru un pic de liniște, să mă adun și apoi să merg mai departe cu toate” 1

Oana Roman a suferit enorm după ce și-a pierdut mama. Mioara Roman s-a stins din viață la 83 de ani, în somn, în azilul unde era internată. Fiicele ei, Oana și Catinca, au avut grijă să îi organizeze o înmormântare așa cum și-ar fi dorit Mioara Roman. Evenimentul a fost unul copleșitor pentru Oana, dar și pentru fiica ei, Isabela, care și-a iubit enorm bunica.

Astfel, la câteva zile după înmormântare, Oana și-a luat fetița și au plecat la munte, pentru a se bucura de liniște. Vedeta a ales să își încarce bateriile în zona Sinaia-Predeal, unde merge adesea atunci când vrea să evadeze din rutină.
Bună dimineața, dragii mei! Vă mulțumesc că sunteți aici! Eu am ales două zile de evadare de acasă pentru un pic de liniște, să mă adun și apoi să merg mai departe cu toate”, a transmis Oana Roman, pe Instagram, conform ego.ro.
De ieri am venit să mă liniștesc un pic la minte. Isa citește non-stop.”, a mai scris Oana, pe contul ei.

Pentru a o ajuta să traverseze mai ușor această perioadă, Oana a dus-o pe Isabela la munte și s-au relaxat împreună, în mijlocul naturii. ”Iubita mea minunată! Avem atâtea vise de împlinit, atâtea bucurii de trăit, atâtea lucruri de descoperit, atâtea locuri de vizitat, atâtea zile de iubit!

Îți promit că viață noastră va fi frumoasă, îți promit că voi alunga orice nor, voi dărâma orice zid, voi ocoli orice obstacol și vom trăi frumos și senin! Existența ta e ceea ce dă sens vieții mele! Împreună cu tine totul e posibil! De acum doar noi două pe drumul vieții!”, a scris Oana Roman, într-o altă postare.

Oana Roman, declarații după moartea mamei sale. Ce a găsit vedeta la mormântul Mioarei Roman
Oana Roman a vorbit recent despre o experiență emoționantă pe care a trăit-o la mormântul mamei sale, Mioara. Femeia s-a stins din viață pe data de 23 februarie 2024, după ce ani de zile s-a luptat cu mai multe probleme de sănătate.

​Mioara Roman a murit pe 23 februarie 2024, la vârsta de 83 de ani. Femeia care i-a dat viață Oanei s-a luptat mulți ani cu diverse probleme de sănătate, care i-au adus sfârșitul. Trei zile de la vestea devastatoare, pe 26 februarie, la Cimitirul Reînvierea, fiicele ei, Catinca și Oana, au condus-o pe ultimul drum alături de mai mulți membri ai familiei, de prieteni și apropiați, scrie Pro Tv.

La 9 zile de la înmormântare, Oana Roman a mers la mormântul mamei sale pentru a-i face un parastas. Ajunsă la locul de veci, vedeta a observat că un trecător i-a oferit cadou Mioarei Roman un mărțișor.
Azi am făcut parastasul de 9 zile pentru mama și m-am dus la cimitir. Cineva lăsase un mărțișor pentru mama”, a transmis Oana Roman, care o poza crucea de la mormântul mamei sale.

​Pe mormântul Mioarei Roman sunt așezate buchete de flori, lumânări și coroane, iar oamenii care își doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la Cimitirul Reînvierea din București.

Advertisements
Previous Story

(Video) S-au trezit urșii, lupii terorizează o localitate. „Ne-au omorât 4 câini de pază. Nici măcar nu îndrăzneşti să mai ţii un câine în curte”

Next Story

 Trei morți, după o depășire ratată, pe DN 11, în drum spre Brașov. 73, 72 și 22 de ani