Last Updated on martie 12, 2024
Trei copii mai mici de 15 ani și un adult au suferit arsuri în urma unui incendiu petrecut într-o locuință modestă din Hălchiu, județul Brașov. Flăcările au izbucnit când unul dintre copii ar fi încercat să aprindă focul în sobă, aruncând benzină direct pe jar, anunță Stirile Pro Tv.
Trei copii și un adult au suferit arsuri, conform informațiilor oferite de ISU Brașov. „Vorbim de 4 victime care au rezultat in urma incendiului ( 3 copii si un adult). La locul interventiei s-a mai deplasat o ambulanta SAJ. Toate victimele sunt constiente”, a precizat mr. Ciprian Sfreja, conform mytex.ro.
„La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, dintre care una apartinand SVSU Hălchiu, un echipaj SMURD si o ambulanta SAJ. Incendiul a fost lichidat. Se intervine pentru acordarea asistentei medicale victimelor.
In sprijin se deplasează și elicopterul SMURD.
Misiunea este în dinamică”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
Le-a luat foc restaurantul. Incendiu la doi paşi de benzinărie
Un incendiu a avut loc în noaptea de luni spre marţi, 11/12 martie, la un restaurant de pe strada 13 Decembrie din Braşov. Flăcările au izbucnit cu putere la restaurantul care se află la numai câteva zeci de metri de o benzinărie, iar vântul punea în pericol şi clădirile din jur.
„În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 00:30, am fost anunţaţi de izbucnirea unui incendiu la un restaurant din municipiul Braşov. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscară şi un echipaj SMURD. Când au ajuns echipajele la faţa locului, incendiul se manifesta cu flăcări la acoperişul restaurantului şi exista pericol de extindere şi la alte construcţii situate în apropiere. S-a intervenit pentru stingerea flăcărilor, dar şi pentru protejarea imobilelor învecinate.
În aproximativ 20 de minute, incendiul a fost lichidat şi, din fericire, nu s-au înregistrat victime. A ars acoperişul restaurantului pe o suprafaţă de aproximativ 80 metri pătraţi, elemente de mobilier şi electrocasnice”, a precizat maiorul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, conform bzb.ro.
Restaurantul la care a avut loc incendiul se află în imediata apropiere a unei benzinării, astfel că locuitorii din zonă, care au observant incendiul şi faptul că vântul bătea cu putere, au fost extrem de îngrijoraţi. Cauza izbucnirii incendiului este în curs de cercetare.