Brașov. Tragedie în pregătire. Familiile care stau în casa prăbușită parțial, refuză să părăsească imobilul. Ce spun locatarii din casa care s-a prăbuşit. “Cand am ieșit afară erau în fața ușii și în toată curtea numai bolovani, cărămizi”

Last Updated on martie 9, 2024 Brașov. Tragedie în pregătire. Familiile care stau în casa prăbușită parțial, refuză să părăsească imobilul. Ce spun locatarii din casa care s-a prăbuşit. "Cand am ieșit afară erau în fața ușii și în toată curtea numai bolovani, cărămizi” 1

Incident grav în centrul Brașovului. Un zid al unei case vechi de secole, în care locuiesc cinci familii, s-a prăbușit în timpul unor lucrări de reparații făcute fără autorizație de construcție. Nimeni nu a fost rănit, dar imobilul – monument istoric – trebuie consolidat de urgență. Primăria a încercat să evacueze locatarii, însă oamenii au refuzat.

Clădirea, care adăpostește acum 12 locuințe, se află in centrul Brașovului și a fost construită în jurul anului 1700. Apartamentele au aparținut statului, care le-a vândut chiriașilor. Unii le-au înstrăinat mai departe, iar un nou proprietar a început să-și amenajeze locuința, când zidul s-a prăbușit.

Lucia Chișăliță, locatară, pentru Stirile Pro Tv: “Cand am ieșit afară erau în fața ușii și în toată curtea numai bolovani, cărămizi, pe pervazul de la geam la fel praful de câțiva centimetri, moloz”.
Locatar: “Proprietarul este din Iași, are un reprezentant care tot vine. Nici acum, când s-a întâmplat, nu a venit proprietarul, a venit reprezentantul. Au dărâmat și ziduri interioare și partea asta de zid, care se vede, exterior, nu e sprijinit de nimic”.

Cristina Kreoștenau, Fundaţia Monumentelor Istorice Braşov: „Prima dată a dezafectat coșurile foarte rău, după care a început să dea jos șarpanta, aia însemnând că a dat jos și țigle și a început să taie și bârnele de lemn și a dispărut structura acoperișului”.
Primăria a adus imediat la fața locului un expert, care a constatat că imobilul riscă să cadă cu totul și a recomandat evacuarea locatarilor. Doar cinci familii stau permanent acolo și un apartament este închiriat în regim hotelier. Oamenii au refuzat să se mute în spațiile puse la dispoziție de primărie.

Dragoș Oprea, arhitectul şef al municipiului Braşov: “E risc seismic unu, adica e pericol iminent de colapsare la cel mai mic cutremur”.
Clădirea face parte dintr-o listă de imobile neîngrijite pentru care Primăria a propus supraimpozitarea proprietarilor. Hotărârea nu a fost însă aprobată în Consiliul Local.

Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov: „Am avut situații in care a fost sprijin financiar de zeci de mii de lei și situații în care a fost cateva sute de mii de lei finanțarea de la muncipalitate”.
Totuși, puțini se încumetă să renoveze o casă monument istoric. Pentru a obține avizul Direcției de Cultură este nevoie de o documentație amplă, care cuprinde, printre altele, o expertiză tehnică realizată numai de anumiți specialiști atestați, tema de proiectare, memoriu justificativ, mai multe referate de specialitate și studii istorice de arhitectură.

Brașov. Tragedie în pregătire. Familiile care stau în casa prăbușită parțial, refuză să părăsească imobilul. Ce spun locatarii din casa care s-a prăbuşit. "Cand am ieșit afară erau în fața ușii și în toată curtea numai bolovani, cărămizi” 2 Brașov. Tragedie în pregătire. Familiile care stau în casa prăbușită parțial, refuză să părăsească imobilul. Ce spun locatarii din casa care s-a prăbuşit. "Cand am ieșit afară erau în fața ușii și în toată curtea numai bolovani, cărămizi” 3 Brașov. Tragedie în pregătire. Familiile care stau în casa prăbușită parțial, refuză să părăsească imobilul. Ce spun locatarii din casa care s-a prăbuşit. "Cand am ieșit afară erau în fața ușii și în toată curtea numai bolovani, cărămizi” 4

Clădirea, un pericol pentru locatari
Conform expertizei realizate, clădirea de pe strada Poarta Șchei nr. 13 prezintă o stare de degradare avansată, o parte a calcanului clădirii s-a prăbușit spre curtea interioară și există riscul ca aceste deteriorări să se accentueze, astfel că locuirea apartamentelor din acest imobil reprezintă un risc, scrie Adevarul.

În imobil sunt 12 apartamente, cel mai afectat fiind apartamentul nr. 11, calcanul prăbușindu-se peste planșeul acestui apartament, planșeu care a cedat, parțial, și s-a prăbușit.

Această construcție a fost realizată în jurul anului 1700, cu un regim de înălțime Sp + P + E, fiind un monument istoric clasa B. Construcția adăpostește mai multe apartamente, cu mai mulți proprietari. Dintre acestea, șase sunt utilizate (dintre care un apartament este închiriat, un apartament era utilizat în regim hotelier, iar patru sunt locuite de proprietari), iar restul apartamentelor nu sunt locuite.

Previous Story

(Video) 3 morți într-un accident înfiorător pe DN 1. Un camion a căzut de pe un pod pe calea ferată, după ce a lovit un autoturism

Next Story

Aeroportul Brașov. Astăzi aterizează pasagerul 100.000