Last Updated on martie 4, 2024
Un bărbat în vârstă de 25 de ani, acuzat că a provocat un grav accident pe DN1, în apropiere de Aleșd, soldat cu decesul unui tânăr orădean în vârstă de 19 ani, a primit o condamnare de 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare din partea Judecătoriei Aleșd. Instanța a decis ca familia tânărului decedat în urma accidentului să primească despăgubiri morale în valoare de 400.000 de euro.
Sentința, pronunțată în urmă cu câteva zile și la trei ani de la tragicul eveniment, nu este considerată definitivă și a fost deja contestată de către compania de asigurări. În acest caz, hotărârea finală va fi emisă de către Curtea de Apel Oradea. Accidentul s-a produs pe 28 februarie 2021, puțin după ora 21, pe DN 1, între Tinăud și Groși. În rechizitoriul Parchetului Aleșd se arăta că vinovat a fost un bărbat din Reghin, Raul Ioan Elvedi, care conducea un autoturism ce tracta o platformă auto, dinspre Cluj spre Oradea, informează bihon.ro.
”În timpul efectuării unei manevre de depășire, nu a reușit să revină în totalitate pe banda sa de circulație și intrat în coliziune cu o insulă de calmare a traficului rutier (…), a pierdut controlul ansamblului, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar, de un tânăr de 19 ani, din municipiul Oradea”, au transmis anchetatorii la momentul accidentului.
O expertiză a stabilit ulterior că mașina condusă de mureșean avea o viteză inițială de 86 km/h, iar în momentul impactului – 76 km/h, în condițiile în care pe acea porțiune de drum viteza era limitată la 70 km/h, iar depășirea era interzisă. În schimb, Opelul condus de victimă avea sub 40 km/h. ”Evenimentul rutier (…) putea fi prevenit de inculpat dacă acesta ar fi circulat cu o viteză care să îi permită manevrarea ansamblului de vehicule în limitele corespunzătoare benzii sale de mers”, au concluzionat experții.
Elvedi a recunoscut că avea 80-90 km/h și nu a observat existența unui indicator de limitare a vitezei. A depășit un autocar și, după ce a revenit pe banda lui, s-ar fi speriat de un câine ce i-a apărut brusc în față. Bărbatul susținea că a lovit alveola din mijlocul drumului, a ajuns pe celălalt sens și s-a ciocnit cu Opelul condus de orădeanul de 19 ani, după care s-a răsturnat pe o parte.
În timpul procesului, părinții, sora și bunicii șoferului care a murit în accident au cerut daune morale de peste 1,5 milioane de euro. Instanța a stabilit ca valoarea totală a acestor despăgubiri să fie de 400.000 de euro, care să fie plătiți de asiguratorul auto al șoferului care a provocat moartea victimei.
Un român a murit într-un accident îngrozitor cu 10 mașini, în Spania. Alex avea 27 de ani și era din Maramureș
Un român a avut parte de un sfârșit tragic, în urmă cu două zile. Alex și-a pierdut viața, după ce a fost implicat într-un accident cu 10 mașini, în Spania. Românul avea 27 de ani, locuia în Maramureș și avea o familie frumoasă.
Tragedia s-a produs în urmă cu două zile, când 10 mașini s-au ciocnit violent. O persoană a murit, iar alte patru persoane au fost rănite foarte grav și duse de urgență la spital. Se crede că o cauză a accidentului ar fi aerul polar arctic, care și-a făcut simțită prezența în Spania, în ziua de sâmbătă, scrie spynews.ro.
Conform vasiledale.ro, Alex a fost găsit mort la locul accidentului. Medicii au încercat să îi salveze viața și au desăfșurat o operațiune complexă, însă acest lucru nu a mai fost posibil.
Tânărul a fost declarat decedat, iar trupul său neînsuflețit urmează să fie adus înapoi în țară.
Au apărut mesaje dureroase după moartea lui
”Drum lin spre cer, dragul meu nepoțel! Nu-mi vine să cred că nu mai ești printre noi. Mi se rupe inima după tine (…) nu-mi vine să cred cum te-ai dus așa de vreme.
Ieri am vorbit cu tine ultima dată și mi-ai promis că vei veni acasă în august. Doamne!”, a transmis un prieten, pe rețelele de socializare.