Un băiețel de 11 ani a murit după ce a încercat să își umfle roata de la bicicletă. Greșeala fatală

Last Updated on februarie 24, 2024 Un băiețel de 11 ani a murit după ce a încercat să își umfle roata de la bicicletă. Greșeala fatală 1

Un copil de doar 11 ani a murit la spital, la câteva zile după ce a suferit un accident stupid. Ema, așa cum îi spuneau apropiații, încerca să-și umfle roata la bicicletă, însă ținea în gură căpăcelul de la șurubul de la cauciuc. Din nefericire, într-o clipă de neatenție, a aspirat obiectul în plămâni și a intrat imediat în șoc respirator. Tatăl acestuia nu a reușit să-i acorde primul ajutor, copilul fiind preluat de ambulanță și transportat la spital.

Emanuel Iosif Filip era elev al Școlii Gimnaziale ”Alexandru Vaida Voevod” din Bobâlna. Ulterior a ajuns în spital în Cluj-Napoca, unde a intrat imediat în sala de operații, medicii reușind să-i scoată pe cale chirurgicală obiectul din plămâni. Din păcate, copilul a intrat în moarte cerebrală, iar joi, după opt zile de agonie, organismul acestuia a cedat, fiind declarat decesul, informează someseanul.ro.

Poliția municipiului Dej a fost sesizată, la data de 23 februarie, în jurul orei 09.00, cu privire la faptul că un minor, de 11 ani, din județul Cluj ar fi decedat la Spitalul de Pediatrie din Cluj-Napoca, după ce ar fi suferit un șoc respirator ca urmare a unui incident.

“Din cercetările derulate de polițiști s-a constatat că la data de 14 februarie , în timp ce se afla în curtea imobilului din comuna Bobâlna, minorul ar fi ingerat accidental un obiect de dimensiuni reduse, de tip șurub, care i-ar fi provocat șoc respirator. La momentul respectiv a intervenit de urgență un echipaj medical care l-a transportat pe minor la Spitalul de Pediatrie din Cluj-Napoca“, a declarat IPJ Cluj pentru ZIUA de CLUJ.

De asemenea, oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă “pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor”.

Cu inimile îndoliate, colectivul Școlii Gimnaziale “Alexandru Vaida Voievod” Bobâlna vă anunță că în ziua de 22 februarie 2024 s-a mutat la ceruri elevul nostru, Emanuel Iosif Filip. Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină! Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 24 februarie 2024, ora 13:00, în localitatea Maia, când ne vom lua un ultim rămas-bun de la elevul nostru drag! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!“, au postat reprezentanții unității școlare, pe Facebook, conform Observator Tv.

Primul ajutor in caz de inhalare a unui obiect strain

Manevra Heimlich este o metoda de prim ajutor care necesita abordare imediata in situatiile in care o persoana constienta a aspirat, voluntar sau involuntar, corpi solizi (de obicei alimente si jucarii mici) in tractul respirator superior, ceea ce a dus la obstructia acestora. De foarte multe ori, obstructia respiratorie este severa, iar menvra Heimlich reprezinta o metoda esentiala prin care pot fi evitate complicatiile acesteia.

Cu toate acestea, manevra Heimlich ar trebui sa nu fie efectuata de catre oricine, intrucat efectuarea gresita a acesteia poate duce la vatamari ulterioare ale persoanei afectate, afectarea intraabdominala fiind des intalnita in astfel de situatii.

Singura indicatie acceptata pentru manevra Heimlich este situatia in care un adult aflat in stare de constienta se sufoca, suspectandu-se prezenta unui corp strain blocat la nivel supralaringian. Cu alte cuvinte, corpul strain nu a luat traiectul esofagului (in drumul sau spre stomac), insa se localizeaza la nivelul laringelui, existand riscul de a fi aspirat spre plaman. Din cauza faptului ca acel corp strain blocheaza fluxul aerului, persoana in cauza prezinta evident de sufocare. In astfel de conditii, manevra Heimlich este esentiala. Persoana care se sufoca nu va putea vorbi, respira sau tusi, de obicei ducandu-si propriile maini la nivelul gatului, drept raspuns reflex.

Desi nu exista contraindicatii absolute pentru manevra Heimlich, aceasta nu se recomanda a fi efectuata in cazul sugarilor sau pacientilor inconstienti. De asemenea, ar trebui evitata in cazul femeilor insarcinate, indiferent de stadiul sarcinii. In astfel de cazuri, se recomanda intervenirea prin compresii sternale sau batai la nivelul spatelui. Desi manevra Heimlich este considerata a avea un potential benefic semnificativ si este, in general, sigura, leziuni intraabdominale grave pot aparea prin utilizarea incorecta a acesteia si aplicarea unei forte mult prea mari. Complicatii care pot aparea sunt fracturarea coastelor, perforatiile gastrice, eosfagiene, ruptura splenica.

Persoana care necesita manevra Heimlich va prezenta semne clinice evidente (debut brusc de tuse cianoza, transpiratie, stridor, ochi inlacrimati), ceea ce inseamna ca exista un corp strain care blocheaza caile respiratorii. Iata ce ar trebui sa faceti in astfel de situatii, astfel incat manevra Heimlich sa fie eficienta si lipsita de potentiale riscuri:

Sfatuiti persoana sa se ridice in picioare, sa se aplece in fata si sa tuseasca (ajutati persoana sa se sprijine de dumneavoastra, ducandu-va palma la nivelul pieptului acesteia);
Incurajati persoana respectiva sa tuseasca;

In cazul evolutiei nefavorabile (obstructie respiratorie severa, incapacitatea ca persoana sa emita sunete, respiratie superficiala), manevra Heimlich presupune, in aceasta etapa, faptul ca ar trebui sa ii aplicati compresii consecutive, cu podul palmei, la nivel interscapular;

In cazul in care obstructia persista si dupa aplicarea compresiilor intre cei doi omoplati, va fi necesara manevra Heimlich (primii 3 pasi sunt esentiali pentru a putea face diferenta intre obstructia respiratorie minora si cea severa, care implica manevra Heimlich, astfel incat sa se reduca la minimum riscul de vatamare care poate aparea in urma acestei manevre);

Salvatorul care efectueaza manevra Heimlich trebuie sa se plaseze in spatele victimei;
Plasarea bratelor salvatorului in jurul victimei, cuprinzand-o, din spate, la nivel abdominal;

Pentru a-si creste baza de sustinere a victimei, persoana care efectueaza manevra Heimlich ar trebui sa isi departeze membrele inferioare;
Adoptarea unei pozitii stabile pentru salvator implica atat departarea membrelor inferioare, cat si flectarea usoara a genunchilor, ducerea unui picior mai in fata, intre talpile persoanei care se sufoca (aceasta pozitie este esentiala in manevra Heimlich pentru a sustine eventuala prabusire a victimei, in cazul in care aceasta isi pierde starea de constienta);

Urmatorul pas din manevra Heimlich este flectarea degetului mare, care proemina la nivelul pumnului (se formeaza un fel de „cioc”, care se plaseaza undeva la mijlocul distantei dintre ombilic si apendicele xifoid, partea inferioara a sternului);

Pumnul astfel configurat se prinde in causul palmei opuse, astfel incat manevra sa poata fi efectuata cu o forta suplimentara;
Urmeaza cea mai importanta etapa din manevra Heimlich: executarea de compresii folosind pumnul la nivelul abdomenului. Compresiile ar trebui sa fie executate prin miscari repetate inspre salvator si, simultan, in sus. Aceasta miscare are rolul de a irita diafragmul, de a duce la contractia secundara a acestuia si expulzarea cu presiune a aerului, in vederea eliminarii corpului strain blocat la nivel supralaringian;

Miscarea pumnului se reia pana se ajunge la un total de 5-6 repetari;
Dupa aceste repetari, se reiau compresiile la nivelul zonei dintre omoplati. In mod obisnuit, se fac 5 astfel de compresii care alterneaza cu 5 manevre Heimlich, in cazul in care aceasta nu se dovedeste suficient de eficienta;

Daca manevra Heimlich nu este eficienta, iar persoana isi pierde starea de constienta, se va plasa victima in decubit dorsal, iar ulterior se aplica compresii toracice, in conformitate cu protocolul de resuscitare, pana la sosirea echipajelor medicale de urgenta.

Advertisements
Previous Story

(Video) Locul din Brașov unde poți “merge pe apă”. Turiștii au parte de o experiență unică. „Senzaţia este dată de zecile de izvoare liniare care se scurg lin de pe munte”

Next Story

Cei mai fericiți angajații. Primesc o primă de 7.300 de euro. „Drept mulțumire pentru performanța și angajament”