Brașov. Un jandarm cu 2 copii în întreținere, care a furat mâncare de 111 lei dintr-un supermarket Carrefour, a fost iertat de Tribunalul Militar

Last Updated on februarie 1, 2024 Un jandarm a furat mai multe alimente dintr-un supermarket din Brașov, pe 4 septembrie, prejudiciul cauzat fiind de 111 lei și 6 bani. Tribunalul Militar Cluj că fapta nu merită cercetată.

Totul s-a întâmplat în data de 4 septembrie 2023, în jurul orei 14.30. Jandarmul a sustras dintr-um magazin Carrefour bunuri alimentare în valoare totală de 111,06 lei, „fie prin nescanarea a trei produse, fie prin adăugarea după cântărire a unei cantități mai mari din aceleași produse”, potrivit rechizitoriului prezentat de cluj24.ro.

Brașov. Un jandarm cu 2 copii în întreținere, care a furat mâncare de 111 lei dintr-un supermarket Carrefour, a fost iertat de Tribunalul Militar 1

Jandarmul a cauzat un prejudiciu total de 111 lei și 6 bani, scrie actualdecluj.ro. S-a dispus schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni, furt și înșelăciune, într-una singură, adica cea de furt.

La audieri, jandarmul a recunoscut integral comiterea faptei, spunând că a comis-o înainte de salariu, că soția sa lucrează ca învățătoare și că urma să primească banii peste 10 zile, dar și că au în întreținere doi copii minori, de 13 și 11 ani.

Din materialul probator administrat s-a precizat de către procuror că fapta există, a fost comisă cu vinovăție de către suspect, însă nu există un interes public pentru continuarea urmăririi penale.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că pentru infracțiunea săvârșită, respectiv cea de furt, legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult trei ani sau amendă. Au fost luate în calcul și împrejurările comiterii faptei, lipsa antecedentelor penale, precum și consecințele concrete ale acesteia, și a constatat că nu există un interes public în urmărirea ei.

Jandarmul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, 100 de lei, puțin sub valoarea prejudiciului.
Decizia a fost luată miercuri de Tribunalul Militar Cluj și e definitivă, scrie Stirile Pro Tv.

Previous Story

Un client Lidl a fost amendat pentru că a cumpărat prea puțin. Greșeala pensionarului

Next Story

Video Brașov. Doi căţei, salvaţi după ce au stat trei zile într-o groapă de 15 metri. Salvamont Brașov: „Pentru noi, fiecare viață contează!”