Last Updated on februarie 27, 2024
Au apărut tâlharii în Brașov, care „vânează” clienții de la Profi. Abordează clienţi în magazin, iar dacă refuză să le facă pe banii lor cumpărăturile, sunt aşteptaţi la ieşire şi atacaţi într-un mod feroce. Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a prezentat luni, 26 februarie, un astfel de caz, pentrecut la magazinul Profi cu program non-stop de pe Bulevardul Victoriei din Braşov – zona Rapid, cunuscută de altfel ca un „cuib” pentru indivizi dubioşi, chiar consumatori de substanţe psihoactive.
„În noaptea de sâmbătă spre duminică, 24/25 februarie, în jurul orei 01:18 şi în timp ce se aflau în proximitatea magazinului Profi situat pe Bulevardul Victoriei din Braşov, trei persoane de sex masculin în vârstă de 18 până la 20 de ani, ca urmare a refuzului celor două victime de a le cumpăra băuturi alcoolice, le-au aşteptat pe acestea la intrare.
Au început să le urmărească în exteriorul magazinului şi la un moment dat au aruncat o sticlă de băutură în direcţia victimelor, care s-a spart în dreptul acestora. Cele trei persoane de sex masculin au aplicat apoi numeroase lovituri celor două victime cu pumnii şi cu picioarele, imobilizându-le la pământ. S-a reuşit sustragerea unui pachet de ţigări.
Imediat după incident, în jurul orei 01:25, aceleaşi trei persoane de sex masculin s-au deplasat în lateralul magazinului, unde au observat-o pe cea de-a treia victimă, fără legătură cu primele două. S-au apropiat, au prins-o de haine, au lovit-o repetat cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, au strâns-o de gât, după care i-au sustras un telefon mobil, o pereche de căşti bluetooth, precum şi suma de 420 lei”, a transmis Parchetul, într-un comunicat de presă, conform mytex.ro.
Atacatorii au fost identificaţi şi reţinuţi imediat a doua zi, pe 25 februarie, iar luni, 26 februarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov a admis propunerea Parchetului şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru 30 de zile.
Activităţile de urmărire penală au fost desfăşurate de către poliţişti din cadrul IPJ Braşov – Biroul de Investigaţii Criminale, scrie bzb.ro.
Coordonarea şi supravegherea activităţilor de urmărire penală au fost realizate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.