Last Updated on februarie 8, 2024
Tânărul din Săcele, județul Brașov, care și-a ucis părinții ar fi consumat o țigară cu etnobotanice, înainte de dublul omor. El le-a declarat acest lucru, astăzi, anchetatorilor, conform stirileprotv.ro, scrie mytex.ro. Tânărul de 24 de ani a spus că nu își amintește cum a comis groaznicele fapte. Astăzi, Tribunalul Brașov a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului.
„Am petrecut cu satana la masă!”, a spus tânărul, la ieșire de la Tribunal, fiind plin de regret pentru cele comise. Viorel lucra ca bucătar în Franța și se întorsese acasă, în Săcele – județul Brașov, pentru o vacanță de câteva zile. La 16 ani ar fi folosit prima dată droguri, iar marți a căzut pradă tentației de a consuma din nou substanțe interzise, care i-ar fi luat mințile pentru câteva ore, timp în care și-a ucis părinții cu un cuțit.
Regretele sunt târzii, iar pentru moartea tatălui și a mamei sale vitrege, va petrece ani buni în spatele gratiilor. De altfel, judecătorii de la Tribunalul Brașov au și admis propunerea de arestare preventivă.
Ședința de judecată nu a fost lungă pentru că tânărul de 24 de ani a recunoscut oribila crimă. El spune că de vină pentru acest coșmar prin care trece ar fi drogurile care i-ar fi întunecat mintea. Părerile de rău nu i-au mișcat pe judecători care au decis să îl trimită în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile.
„Părea distrus psihic efectiv. Nu-și amintește de faptele comise. Pur și simplu se afla sub influența substanțelor psihoactive, cred că etnobotanice, cel puțin așa a spus el și s-a trezit în fața scenei efectiv. El regretă cele întâmplate, nu-și amintește deloc faptele.
Înainte să-și piardă cunoștința pur și simplu am înțeles că a fumat o țigară și după care nu-și mai amintește foarte multe. A povestit că a încercat să se lase de viciul ăsta, dar nu a reușit”, a declarat Mihai – Marc Suciu, avocatul tânărului, conform brasov.net.
Substanțele interzise i-ar fi întunecat mintea, iar într-un moment de furie tânărul a comis oribila crimă. Sunt convins că regretă ce a făcut, mai ales că actul criminal pe care l-a săvârșit, l-a săvârșit în mod inconștient, sub acțiunea alcoolului și a drogurilor, care este combinația fatală.
„Practic, reacțiile lui au fost bazate pe niște emoții, pe niște senzații, probabil că structura lui psiho-emoțională era la pământ. El a reacționat practic pe baza instinctului. Probabil că el a simțit că este în pericol, un pericol fals și atunci a lovit. Drogurile afectează sistemul nervos central, centrul voinței este oarecum blocat, deci efectul drogurilor asupra creierului sunt devastatoare”, a transmis psihologul Gabriel Bibire.
Vecinii sunt îngroziți de cele întâmplate. „Tatăl lui era o fire mai impunătoare, mai strictă un pic, lui nu-i convenea. El având anturaj cu oameni mai așa. Deci se certa des cu tatăl. O dată a dat în el. Mă șochează că erau părinții lui și nimeni nu se aștepta”, a declarat un apropiat al familiei, conform Digi 24.