Au uitat de Aeroportul Brașov. Dan Air crește numărul de destinații și frecvența zborurilor din orașul lui Bacovia

Last Updated on februarie 5, 2024 DAN AIR

Începând cu 31 martie și până pe 26 octombrie, DAN AIR extinde lista destinațiilor către care va opera zboruri regulate, prin adăugarea orașelor precum Madrid, Bologna și Milano (Bergamo). Astfel, DAN AIR va zbura în sezonul de vară către 11 destinații de top din Europa. Noul program de vară aduce și frecvențe săptămânale crescute pentru toate rutele.

“Am promis atunci când am venit prima dată pe Aeroportul Internațional “George Enescu” din Bacău, că avem de gând să stăm o perioadă lungă de timp și iată că ne ținem promisiunea. Am identificat noi destinații mult dorite de băcăuani și le-am inclus în programul nostru, tocmai pentru a le oferi șansa să călătorească rapid și confortabil și să se revadă mai des cu cei dragi.

De asemenea, am crescut frecvențele pentru rutele deja existente, pentru ca fiecare călător să își poată organiza vizitele sau vacanțele cu ușurință. Dorim să le arătăm pasagerilor din Bacău și nu numai că DAN AIR este un partener de călătorie de încredere. Așteptăm să îi vedem în număr cât mai mare la bordul aeronavelor noastre!” a declarat Matt Ian DAVID, CEO DAN AIR, conform Biz Brasov.

Noile frecvențe de zbor din programul de vară DAN AIR
Bacău – Londra (Luton) în fiecare Luni, Miercuri, Vineri și Duminică
Bacău – Bruxelles în fiecare Luni, Miercuri și Vineri
Bacău – Roma în fiecare Luni, Miercuri, Vineri și Duminică

Bacău – Catania în fiecare Joi și Duminică
Bacău – Torino în fiecare Marți, Joi și Sâmbătă
Bacău – Barcelona în fiecare Miercuri, Vineri și Duminică

Bacău – Dublin în fiecare Marți, Joi și Sâmbătă
Bacău – Liverpool în fiecare Joi și Duminică
Bacău – Bologna în fiecare Marți și Sâmbătă
Bacău – Madrid în fiecare Marți și Sâmbătă

Bacău – Milano (Bergamo) în fiecare Luni, Vineri și Duminică
89% dintre zboruri operate la timp, fără întârzieri, în prima lună, scrie Ziarul de Bacau.

Proiectul de cale ferată Brașov – Aeroportul Ghimbav, depus la finanțare prin PNRR

Consiliul Județean Braşov a aprobat, a începutul acestui an, Protocolul între Județul Brașov și Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ pentru implementarea proiectului „Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”.

Proiectul prevede realizarea unei variante de conectare a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav la reţeaua feroviară existentă în zonă, cu linie dublă electrificată, aceasta urmând a se uni la gara din Ghimbav cu magistrala 200 (Braşov – Făgăraş – Sibiu). De asemenea, vor fi amenajate o staţie cu două linii situată în imediata vecinătate a aerogării şi o linie care va deservi zona de cargo de la aeroport, scrie newsbv.ro.

Valoarea estimativă a proiectului este de 148,62 milioane de euro (fără TVA), iar pentru finanţarea lucrărilor va fi depusă o cerere de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Previous Story

(Video) Brașovul este cea mai recomandată destinație din Europa de Est: „Brașovul este foarte bine conservat și este o plăcere să te plimbi pe străzile sale pietruite”

Next Story

Oraşul unde terenul agricol a ajuns să se vândă cu 30.000 de euro/hectar