Aeroportul Brașov. Negocieri cu LOT Polish Airlines

Last Updated on ianuarie 19, 2024 Conducerea Consiliului Județean Brașov s-a întâlnit cu reprezentanții LOT Polish Airlines pentru demararea de curse aeriene de pe aeroportul Brașov.

Vineri, 19 ianuarie, la sediul Aeroportului Braşov a avut loc o întâlnire de lucru cu general managerul LOT Polish Airlines, Jakub Malecki, la care au participat Şerban Todorică-Constantin, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Albu, directorul general al AIBG, Ştefan-Daniel Micu, preşedintele Consiliului de Administraţie al AIBG, Florin Manta, directorul DSNAR Arad, alături de managerul firmei Kronaero, Ciprian Oprescu, şi alţi oficiali, întâlnire care a fost facilitată de consulul onorific al Republicii Polone la Brașov, Janusz Wiesław Szaliński, scrie brasov.net.

Aeroportul Brașov. Negocieri cu LOT Polish Airlines 1

La finalul întâlnirii, participanţii au concluzionat că Aeroportul Braşov este în atenţia operatorului polonez, urmând ca în perioada următoare să se stabilească aspecte concrete ale unei viitoare colaborări.

Cum a încheiat 2023 Aeroportul Braşov

Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav s-a clasat şi în luna decembrie a anului trecut pe locul al 10-lea din 17 monitorizate de Asociaţia Aeroporturilor din România. Astfel, în ceea ce priveşte numărul de pasageri, în acest top, în luna decembrie s-au clasat aeroporturile Otopeni, Cluj, Iaşi, Timişoara, Craiova, Suceava, Sibiu, Bacău şi Târgu Mureş. Sub Braşov s-au clasat Constanţa, Oradea, Satu Mare, Băneasa, Maramureş, Arad şi Tulcea, conform bzb.ro.

NUMĂRUL DE PASAGERI DE PE FIECARE AEROPORT ÎN LUNA DECEMBRIE 2023
– Otopeni: 1.134.418 pasageri;
– Cluj: 220.123 pasageri;
– Iaşi: 196.885 pasageri;
– Timişoara: 88.826 pasageri;
– Craiova: 46.837 pasageri;
– Suceava: 43.989 pasageri;
– Sibiu: 38.283 pasageri;

– Bacău: 25.113 pasageri;
– Târgu Mureş: 19.338 pasageri;
– Braşov: 7.790 pasageri;
– Constanţa: 6.763 pasageri;
– Oradea: 5.471 pasageri;
– Satu Mare: 4.061 pasageri;

– Băneasa: 3.864 pasageri;
– Maramureş: 3.721 pasageri;
– Arad: 13 pasageri;
– Tulcea: 0 (închis în perioada 21 noiembrie – 28 decembrie).

Astfel, cu o singură companie care operează zboruri regulate, fără chartere în vacanța de iarnă, decembrie a fost cea mai slabă lună (întreagă), de la punerea în funcțiune a Aeroportului Brașov, în 15 iunie 2023.
În total, până la 31 decembrie 2023, AIBG a avut aproape 80.000 de pasageri, scrie mytex.ro.

Previous Story

Accident Brașov. 3 autoturisme implicate si 7 victime pe DN 1 S

Next Story

Brașov. Mama unui avocat, condamnată la 15 ani de închisoare, după 13 ani de judecată. Avocatul plătise un tânăr cosumator de droguri să îi omoare soția ca să-i încaseze asigurarea de viață