Last Updated on ianuarie 10, 2024 Un microbuz în care se aflau unsprezece persoane a intrat, miercuri, într-un parapet de protecţie, pe DN 73A, între Râşnov şi Predeal, judeţul Braşov, anunță Stirile Pro Tv.
Actualizare 2:
“Șapte victime (3 adulți și 4 copii) vor fi transportate la Spitalul Județean, respectiv la Spitalul de Pediatrie Brașov, pentru investigații medicale de specialitate de către echipajele SMURD și ambulanțele SAJ. Toate victimele sunt conștiente”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, maior Ciprian Sfreja, citat de Radio Brasov FM.
Actualizare 1:
Circulația este restricționată. La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic care efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul, informează reprezentanții IPJ Brașov:
„La acest moment traficul rutier se desfășoară cu restricții pe DN73A, între localitățile Râșnov și Predeal, ca urmare a unui accident de circulație ce a avut loc cu puțin timp în urmă. În accident a fost implicat un singur autovehicul, care a acroșat un parapet de protecție, iar în urma impactului persoanele ocupante în vehicul beneficiază de evaluare medicală.
La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic care efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul. Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte dispozițiile polițiștilor rutieri prezenți în zonă.
Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un singur sens de mers, urmând a fi reluat în integralitate după finalizarea activităților de cercetare și îndepărtarea vehiculului avariat de pe carosabil”, a transmis și IPJ Brașov, conform mytex.ro.