Stenograme Aeroportul Brașov. „Starea pistei este problematică”. Directorul Aeroportului Brașov a fost înlocuit cu un director de la un aeroport cu zboruri aproape inexistente

Last Updated on decembrie 7, 2023 Continuă turbulențele la Aeroportul Brașov. Directorul Alexandru Anghel a fost înlocuit cu un fost director la Aeroportul Tulcea. Constantin Albu a condus un aeroport cu zboruri aproape inexistente, ceea ce-l califică cu brio având în vedere că de la Brașov mai zboară doar Wizz Air. Direcția Aeroportului este clară: Cât mai rapid transformat în Aeroport Cargo pentru că totalul cheltuielilor anuale se ridică la 4 milioane de euro. Consiliul Județean Brașov nu-și permite această sumă având în vedere că reprezintă aproximativ 10% din bugetul județului.

Potrivit Radio Brasov FM, Constantin Albu ar trebui să-și preia mandatul începând de luni, 11 decembrie, în contextul începerii procedurii de schimbare din funcție a actualului managerul Alexandru Anghel, împotriva căruia se va iniția procedura de atragere a răspunderii în instanță pentru management defectuos, spune președintele Consiliului de Administrație, Daniel Micu:

Stenograme Aeroportul Brașov. „Starea pistei este problematică”. Directorul Aeroportului Brașov a fost înlocuit cu un director de la un aeroport cu zboruri aproape inexistente 1

Mandatul directorului general va fi începând de luni, 11 decembrie, pentru că în data de 10 expiră mandatul domnului director Anghel. După notificare și hotărârea CA-ului din 9.11.2023. Director interimar, pe o perioadă de cinci plus două luni, a fost numit Constantin Albu, membru în Consiliu de Administrație al Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav.

Perioada în care noi vom demara, conform aceeași legi 109, procedurile pentru selecție pe un mandat de 4 ani. Domnul Albu este un specialist în aviație, a fost 22 de ani director general la un aeroport”.

Actualul manager al Aeroportului Brașov, Alexandru Anghel, susține că decizia de a fi schimbat din funcție este abuzivă: “Este o decizie luată în pripă, nu cred că se urmărește interesul aeroportului, cred că în spate sunt cu totul și cu totul alte interese pe care încă nu reușesc să le descifrez, pentru că în cadrul acestei ședințe am semnalat mai multe aspecte care ar fi trebuit sau ar trebui să ducă la anularea acestei hotărâr.

Și sunt legate de clauzele contractuale din contractul meu de mandat. Avem articolul 10 care spune clar în ce condiții încetează contractul de mandat. Această clauză nu a fost luată în considerare“.

Cel numit astăzi ca interimar la conducerea aeroportului, Constantin Albu, spune că are în vedere pentru perioada următoare extinderea platformei, construcția unui terminal cargo și a unui parc fotovoltaic: “Vom accelera discuțiile cu companiile aeriene pentru a identifica acele companii care doresc să zboare pe și de pe Aeroportul Brașov. Am văzut solicitările ca destinații ale brașovenilor și vom ține cont de aceste solicitări.

Vom dezvolta baza aeriană, ceea ce privește atât extinderea platformei, cât și construcția unui terminal cargo și a unui parc fotovoltaic. Activitatea vom avea grijă să se desfășoare în deplină siguranță și securitate, atât pentru aeronave, cât și pentru pasageri“.

Potrivit infotulcea.ro, Constantin Albu e foarte discret în relația cu presa. De altfel, referitor la ceea ce se întâmplă acum cu Aeroportul Brașov, el a declarat laconic: „Vreau ca lucrurile să meargă!”.

Pe de altă parte, în plenul Consiliului Județean Brașov de mâine va fi analizată solicitarea a doi consilieri județeni, de revocare a mandatului președintelui Consiliului de Administrație al aeroportului, Daniel Micu, pe motiv că s-ar afla într-o situaţie de incompatibilitate, fiind și salariat Romatsa.

Stenogramele ședințelor de CA de la Aeroport. „Starea pistei este problematică”

Deși au solicitat un buget de 20 de milioane de lei (aproximativ 4 milioane de euro) de la autoritatea tutelară (Consiliul Județean Brașov) pentru funcționarea aeroportului în 2023, regia a primit anul acesta doar 4,5 milioane lei (aproximativ 1 milion de euro), absolut insuficient, scrie Biz Brașov care prezintă mai multe stenograme. Iată un fragment din stenograma ședinței din 9 noiembrie, cea în care s-a decis acționarea directorului general Alexandru Anghel în instanță, pentru presupuse și necalculate prejudicii aduse aeroportului:

Stenograme Aeroportul Brașov. „Starea pistei este problematică”. Directorul Aeroportului Brașov a fost înlocuit cu un director de la un aeroport cu zboruri aproape inexistente 2

Pentru că pista are probleme, din banii de funcționare a aeroportului au fost cheltuite diferite sume și pentru a rezolva problemele căii de rulare:

Stenograme Aeroportul Brașov. „Starea pistei este problematică”. Directorul Aeroportului Brașov a fost înlocuit cu un director de la un aeroport cu zboruri aproape inexistente 3

 

Advertisements
Previous Story

Brașov. A murit Preotul Ioan Florin Bășa, la vârsta de 46 de ani. „Am plâns ca un copil care își pierde fratele de cruce atunci când doctorul care te-a operat a postat un mesaj de adio”

Next Story

Aeroportul Brașov. Omul ROMATSA ar putea fi dat afară astăzi din CA. „Avem relații comerciale cu ROMATSA, iar domnul Micu semnează pentru a plăti facturile emise de ROMATSA”