Brașov. Două femei au îmbătat şi jefuit un bărbat. Omul a rămas fără 76.000 de euro şi fără bijuteriile din aur

Last Updated on decembrie 8, 2023 Poliția Brașov anunță că a început cercetările într-un dosar penal, cu două persoane bănuite în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Luni, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla împreună cu două femei pe bulevardul Gării, din municipiul Brașov, acestea i-ar fi sustras suma de aproximativ 76.000 de euro și bijuterii din aur, scrie Observator TV.

Brașov. Două femei au îmbătat şi jefuit un bărbat. Omul a rămas fără 76.000 de euro şi fără bijuteriile din aur 1

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au clarificat împrejurările descrise în sesizare și au stabilit faptul că, la data menționată, în timp ce se afla în zona Gării, persoana vătămată ar fi fost abordată de două femei, care i-ar fi propus să întrețină relații sexuale. Întrucât a acceptat propunerea, bărbatul s-ar fi deplasat împreună cu cele două femei într-un loc retras, din proximitatea Gării Brașov, unde a fost determinat să consume băuturi alcoolice până la inconștiență.

Cum şi-a dat seama bărbatul că a fost păcălit
După ce și-ar fi revenit, bărbatul a constatat faptul că din borseta pe care o purta, lipsea suma de 76.000 de euro, precum și faptul că îi lipsesc bijuteriile din aur, respectiv un lanț cu medalion, brățară și inel.

De la momentul sesizării, polițiștii au desfășurat activități operative de investigare, inițial pentru stabilirea identității persoanelor bănuite și ulterior, prin efortul comun depus de către polițiști și procurorul de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Brașov, pentru documentarea activității infracționale, depistarea femeilor și pentru recuperarea prejudiciului.

Astfel, miercuri, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Brașov, Serviciul Criminalistic Brașov, Secția 1 Rurală Feldioara și Postul de Poliție Dobârlău din cadrul IPJ Covasna, polițistii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la locuințele celor două femei, ocazie cu care au fost descoperite mai multe bunuri și bijuterii, precum și suma de aproximativ 3.000 de euro, potrivit Mediafax.

În urma perchezițiilor a fost depistată una dintre femeile bănuite de comiterea faptei, în vârstă de 43 de ani, iar despre cea de-a doua femeie, în vârstă de 20 de ani, polițiștii au stabilit că se sustrage urmăririi penale. La aceeași dată, pe raza municipiului Toplița, în urma unui complex de activități desfășurate, cu implicarea efectivă a procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și cu sprijinul Poliției Municipiului Toplița, a fost depistată și cea de-a doua femeie bănuită. Cu această ocazie, asupra tinerei a fost găsită suma de aproximativ 51.000 euro, scrie bzb.ro.

După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea femeilor și introducerea acestora în Centrul de Reținere și Arestare Prevenivă al IPJ Braşov pentru o perioadă de 24 de ore.

Bărbatul în vârstă de 52 de ani, originar din Bușteni, a venit la Brașov pentru a-și cumpăra un apartament. Acesta ar fi fost și motivul pentru care avea la el o borsetă în care ținea 76.000 de euro. Bărbatul ar fi venit cu trenul în oraș, iar la gară a cunoscut două femei care i-ar fi propus să întrețină relații sexuale.

Cei trei s-ar fi dus într-o zonă apropiată de gară, iar femeile i-ar fi dat bărbatului să bea, până când acesta a rămas inconștient, iar mai apoi i-au furat tot ce au prins, adică banii pe care bărbatul îi avea la el, dar și câteva bijuterii, iar apoi s-au făcut nevăzute.

Când s-a trezit, bărbatul și-a dat seama că a fost jefuit și a sunat imediat la 112. Polițiștii s-au imobilizat, iar în scurt timp le-au identificat pe cele două suspecte. Femeia în vârstă de 41 de ani s-a trezit acasă cu mascații, în schimb cealaltă suspectă în vârstă de 20 de ani a fost găsită la o pensiune din Toplița, județul Harghita.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au descoperit o parte din banii furați, dar și mai multe electrocasnice și electronice nou-nouțe care încă nu erau desigilate și care ar fi fost cumpărate chiar din banii pe care femeile i-ar fi furat,” au transmis corespondeții Kanal D.

Advertisements
Previous Story

Aeroportul Brașov. Omul ROMATSA ar putea fi dat afară astăzi din CA. „Avem relații comerciale cu ROMATSA, iar domnul Micu semnează pentru a plăti facturile emise de ROMATSA”

Next Story

(Video) Târgul de Crăciun din Brașov îl așteaptă și pe el. Un ploieștean s-a costumat în Grinch și se plimbă prin oraș pentru a ironiza lipsa iluminatului festiv din oraș