(Video) Smiley: „Îmi place ce se întâmplă la Brașov”

Last Updated on noiembrie 7, 2023 Smiley a fost astăzi la Brașov ca ambasador național al UNICEF.  Viceprimarul Flavia Boghiu s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul național pentru UNICEF. Smiley, care a vizitat câteva dintre obiectivele realizate în parteneriat de municipalitate și organizația internațională pe care o reprezintă.

Astăzi, Smiley, ambasador UNICEF, este la Brașov pentru a vizita proiectele pe care Brașovul le are împreună și cu sprijinul UNICEF. Au pornit de la Grădinița numărul 9. Acum suntem la Centrul Comunitar Integrat, deschis în cadrul Direcției de Asistență Socială.

(Video) Smiley: „Îmi place ce se întâmplă la Brașov” 1

Un loc unde copiii cu dizabilități, copii care provin din medii defavorizate, vin și fac activități la acest centru – vorbim despre logopedie, recuperare, kinetoterapie sau deprinderea abilităților de viață sau chiar și activități distractive, cum ar fi învățarea unui nou dans.

Toate acestea se întâmplă aici, la Direcția de Asistență Socială, cu sprijinul UNICEF. Mai departe, echipa UNICEF va vizita și noul Centru Comunitar pentru Refugiați, pe care l-am deschis împreună și cu sprijinul lor și cu al UNHCR, și va avea o întâlnire și cu Consiliul Local al Copiilor, organul consultativ al orașului, format în întregime din copii.

Ne bucurăm că avem la Brașov acest parteneriat cu UNICEF, care ne ajută să luăm deciziile și să implementăm proiectele care să îi facă pe copiii din Brașov să își atingă potențialul maxim în orașul nostru“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu, conform mytex.ro.

La Centrul Comunitar Integrat, Smiley a fost așteptat de copii și părinți care beneficiază direct de serviciile Centrului, dar și de o parte din seniorii beneficiari de servicii DAS, care au ținut să îi prezinte un scurt program artistic. Smiley s-a întâlnit și cu personalul centrului și a aflat despre dificultățile, dar și despre satisfacțiile pe care profesioniștii centrului le au în asigurarea serviciilor către beneficiari, aceștia fiind copii cu nevoi speciale.

„Îmi place ce se întâmplă la Brașov”

Îmi place ce se întâmplă, îmi place că inițiativa UNICEF e dublată de suportul autorităților locale, contează că se întâmplă lucruri pentru comunitatea de aici din Brașov, contează că sunt o grămadă de copii care beneficiază de ajutor, îmi place planul de incluziune pe care UNICEF l-a dezvoltat împreună cu autoritățile locale.

Și când văd că sunt progrese în educație și în asistența socială, nu am decât să mă bucur și să aplaud aceste acțiuni și să încurajez și alte orașe să facă același lucru”, spune Smiley.

Concluzia mea personală este că se fac pași prea mici în direcția asta și că planul acesta de incluziune ar trebui să fie la nivel național și nu numai pentru educație și pentru asistență socială. Ar trebui să fie pentru oameni în general, și ar trebui să plece de sus.

Cred că ar trebui ca pașii ăștia mici să devine din ce în ce mai mari și să realizăm că doar prin educație avem un viitor“, a declarat Smiley (Andrei Tiberiu Maria), ambasador UNICEF România, scrie Monitorul Expres.

Pe lângă Grădinița nr 9 Brașov și „Centrul Comunitar Integrat” Brașov, Smiley a vizitat și noul Hub de servicii pentru refugiații din Ucraina „Katya“, aflat pe strada B.P Hașdeu nr 13. Hub-ul oferă servicii educaționale pentru copii, suport în găsirea unui loc de muncă, asistență pentru sănătatea mintală și suport psiho-social (MHPSS) și asigură facilitatori pentru traduceri la accesarea serviciilor medicale de către refugiații din Ucraina.

În continuare, Smiley a vizitat Filiala pentru copii si tineret a Bibliotecii Judeţene și a avut o întâlnire cu copiii din Consiliul Local al Copiilor din Braşov, conform Biz Brasov.

Advertisements
Previous Story

Dan Air pleacă de la Aeroportul Brașov și primește bonus 200.000 de euro de la Aeroportul Bacău. „ Schema de finanțare dă rezultate, mai mulți operatori s-au grăbit să se intereseze”

Next Story

Directorul Aeroportului Brașov, dat afară. Dan Air „nu are nicio implicare în această decizie”