Directorul Aeroportului din Braşov a fost dat afară. Va fi dat în judecată pentru recuperarea unor presupuse prejudicii

Consiliul de Administraţie al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav l-a demis din funcţie, joi seară, pe directorul aerogării, Alexandru Anghel. Motivele din spatele deciziei sunt legate de lipsa de comunicare şi transparenţă. Decizia de demitere are loc la scurt timp după ce oficialii companiei DAN AIR făceau referire, într-un comunicat de presă, la această posibilitate, susţinând că se delimitează de demersul privind schimbarea din funcţie a lui Anghel.

Anunţul privind destituirea directorului aeroportului din Braşov, inaugurat anul acesta, a fost făcut de către jurnaliştii de la newsbv.ro.
Directorul Aeroportului din Braşov a fost dat afară. Va fi dat în judecată pentru recuperarea unor presupuse prejudicii 1

Jurnaliştii locali notează că motivele care au stat la baza revocării din funcţie a lui Alexandru Anghel sunt ”lipsa de comunicare şi transparenţa luării unor decizii, neîndeplinirea unor sarcini transmise, dar şi acţiuni care au adus prejudicii funcţionării aeroportului, ba chiar a pus în pericol funcţionarea acestuia”.

Din sursele Biz Brașov, lui Anghel i se reproșează o atitudine neprietenoasă față de ROMATSA, cei care blochează la acest moment aeroportul. Informațiile BizBrașov susțin că pagubele financiare pentru care Anghel va fi dat în judecată se referă la faptul că parcarea aeroportului nu a devenit funcțională decât luni, 6 noiembrie, la 5 luni și jumătate de la deschiderea aeroportului. Anghel a explicat în mai multe rânduri că i s-a dat un sistem nefuncțional și a lucrat tot acest timp pentru a rezolva problema.

Demiterea lui Alexandru Anghel de la conducerea aeogării din Braşov are loc la scurt timp după ce compania DAN AIR făcea publică o informaţie în acest sens.

Mutarea operaţiunilor companiei aeriene româneşti DAN AIR, de la Braşov, la Bacău, a generat un val de nemulţumiri, atât în rândul pasagerilor, cât şi în rândul autorităţilor care trebuiau să faciliteze transportul aerian pe Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav. Rămase cu o singură companie aeriană şi fără niciun operator bazat la Braşov, autorităţile centrale şi locale au început căutarea vinovaţilor şi au decis că directorul Aeroportului Braşov, Alexandru Anghel, ar trebui să fie demis.

DAN AIR se dezice de acest demers, nu are nicio implicare în această decizie şi consideră că problemele aeroportului din Braşov (orarul de zbor redus şi lipsa dotărilor pentru operare în condiţii de vizibilitate redusă) nu se vor rezolva prin asemenea decizii”, transmitea, marţi, compania aeriană, într-un comunicat de presă, conform news.ro

Revenim cu detalii

Previous Story

Cristian Cioacă, executat silit de mama Elodiei: 2,5 miliarde de lei. „Din câte știu își caută un loc de muncă”

Next Story

Dan Air, ultimul zbor de la Aeroportul Brașov: „ROMATSA rămâne principalul vinovat al acestui eșec al Aeroportului Brașov. Când condițiile vor permite, vom reveni la Brașov, orașul nostru de suflet”

Close Popup

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

These cookies are necessary for the website to function and cannot be switched off in our systems.

Technical Cookies
In order to use this website we use the following technically required cookies
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Save
Accept all Services
Open Privacy settings