Brașov. O adolescentă de 17 ani a murit fulgerător din cauza unui tatuaj infectat. „Au fost afectate multe organe, în special inima. Detaliile le are Poliția referitor la droguri”

Last Updated on septembrie 8, 2023 Moartea unei adolescente de 17 ani din judeţul Braşov lasă în urmă multe semne de întrebare. Tânăra s-a stins din viaţă zilele trecute la Spitalul de Pediatrie din Braşov, acolo unde fusese internată în stare gravă. În momentul în care a fost adusă la camera de gardă, fata intrase deja în septicemie din cauza unei infecții cauzate de la un tatuaj pe care şi-l făcuse, transmite Observator Tv.

La data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, Secția de Poliție Rurală Feldioara a fost sesizată de către angajați ai Spitalului Clinic de Copii Brașov cu privire la faptul că o tânără, de 17 ani, a decedat în urmă cu două zile, în timp ce se afla internată la această unitate spitalicească.

Brașov. O adolescentă de 17 ani a murit fulgerător din cauza unui tatuaj infectat. „Au fost afectate multe organe, în special inima. Detaliile le are Poliția referitor la droguri” 1

În cauză, polițiștii au dispus efectuarea autopsiei de către medici legiști din cadrul Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov.

Conform concluziilor preliminare stabilite de aceștia, decesul a fost cauzat de șocul septic, în evoluția unei infecții de cauză bacteriană. În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se desfășoară cercetări relativ la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, citați de mytex.ro.

Prima internare a fost în 2021, când a avut un deces în familie și a fost afectată emoțional, motiv pentru care a fost internată pe secția de psihiatrie. Pe 19 august 2023 a ajuns din nou la spital într-o stare de agitație, a recunoscut că a consumat droguri, a făcut și testele, s-a confirmat că sunt mai multe tipuri.

Consuma și alcool și droguri. A fost tratată câteva zile, a spus că va continua tratamentul. Dar, asta nu s-a întâmplat. A ajuns la spital din nou în 31 august noaptea, cu stare febrilă, cu o infecție multiplă. Starea generală a fost gravă.

Au fost afectate multe organe, în special inima. Detaliile le are Poliția referitor la droguri. Noi anunțăm Medicina Legală, iar cei de acolo anunță Poliția”, a declarat medicul Marcel Albean, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Brașov, fiind citat de transilvania365.ro.

Adolescentă din Brașov, ucisă de o infecție
Conform concluziilor preliminare ale medicilor legişti, decesul a fost cauzat de şocul septic.

Medic la Spitalul de Pediatrie din Braşov: Starea generală a fost foarte gravă. A făcut şi un stop se pare că a fost resuscitată, iar decesul a survenit destul de rapid. Nu putem spune decât clinic că era o stare de sepsis, de infecţie.

Previous Story

Un polițist din Brașov a fost prins în flagrant în timp ce vindea cocaină. Reacția IPJ

Next Story

Mergi? Astăzi se redeschide Cetățuia Brașovului. Parada cu cavaleri și domnițe pornește din Piața Sfatului