Mergi? Astăzi se redeschide Cetățuia Brașovului. Parada cu cavaleri și domnițe pornește din Piața Sfatului

Last Updated on septembrie 8, 2023 Brașovenii și turiștii sunt invitați astăzi la redeschiderea Cetățuii Brașov. Evenimentul va începe cu o paradă care va pleca din Piața Sfatului.

În perioada 8 – 17 septembrie, Cetăţuia Braşovului, de pe Dealul Straja va fi deschisă, braşovenii şi turiştii având astfel ocazia să viziteze monumentul care a stat închis timp de 8 ani.

Mergi? Astăzi se redeschide Cetățuia Brașovului. Parada cu cavaleri și domnițe pornește din Piața Sfatului 1

Vom avea concerte, vom avea show de laser, vom avea expoziţie de arme, vom avea spectacole pentru tineri. Toate acestea într-un concept care reuneşte trecutul, prezentul şi viitorul”, a anunţat primarul Braşovului Allen Coliban, potrivit bzb.ro.

După aceste 2 zile de evenimente, Cetăţuia va mai rămâne deschisă, gratuit, timp de încă o săptămână, până pe 17 septembrie, însă vizitatorii nu vor putea intra în încăperi. Pentru ca monumentul să poată fi deschis, municipalitatea a desfăşurat o serie de lucrări de igienizare şi urmează cele de punere în siguranţă. Lucrările se referă, în principal, la acoperiş şi tencuieli.

Urmează lucrări complexe de consolidare
După „Săptămâna porţilor deschise”, la monumentul istoric de importanţă naţională vor fi făcute lucrări complexe de consolidare, conform evaluărilor începute deja. Deschiderea tuturor spaţiilor se va face după finalizarea proiectului de restaurare, un proiect mult mai amplu, care include o serie de studii, inclusiv cel privind rezistenţa la cutremur (există un studiu de acum 3 ani, care va trebui actualizat), dar şi o analiză a destinaţiei spaţiilor existente.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI „CETĂŢUIA ÎNTRE LUMI”:
Vineri, 8 septembrie
Piaţa Sfatului
– Ora 17.00: „Ecou medieval” – Paradă. Cimpoierii din Transilvania şi Paladinii de Terra Medies & Terra Ultrasilvana, acompaniaţi de biciclişti şi public, vor parcurge drumul către Cetăţuie.

Cetăţuia de pe Dealul Straja
– Ora 18.00: Paladinii de Terra Medies & Terra Ultrasilvana – Recucerirea Cetăţii;
– Ora 18.30: „Repunem Cetăţuia Braşov pe Harta Culturală” – Deschiderea porţilor;

– Ora 19.30: Trei parale-Concert inspirat din istoria muzicală românească;
– Ora 21.00: Paladinii de Terra Medies -Spectacol medieval cu foc;
– Ora 21.45: „Silent shadows” – Show de lasere şi concert multimedia contemporan.

Sâmbătă, 9 septembrie
În exteriorul zidurilor cetăţii:
– Ora 11.00: „Crina şi păpuşile vorbitoare” – Spectacol interactiv de teatru şi ventrilocie, pentru întreaga familie;
– Ora 12.00: Trupa de dans „One dream” şi solista Bianca Tacea (CCS Braşov);
– Ora 12.30: Paladinii de Terra Medies – prezentare de arme şi demonstraţie de lupte medievale;
– Ora 16.30: „Stronghold’s Rock” – 4 Tune Quartet – Muzică rock pusă în valoare prin instrumentalul clasic;
– Ora 17.30: „Ana şi Dragonul”: Lumea basmului surprinsă printr-un teatru fantastic, pentru toate vârstele;
– Ora 18.30: Cimpoierii din Transilvania – moment muzical în jurul Cetăţuii;

– Ora 19.00: „Incursiuni în Orient” – Trupa medievală Anton Pann, concert de inspiraţie orientală;
– Ora 20.00 – „Electromedieval” – DJ Dan Handrabur – spectacol dinamic de muzică şi lumini.

În interiorul zidurilor cetăţii:
– Ora 14.00: „Români la porţile lumii“ – Teatrul Masca , partea I;
– Ora 15.00 Metamorfoze baroc – Duo Kitharsis– recital compoziţii celebre din patrimoniul cultural francez, spaniol şi italian;
– Ora 15.40 – Ora 14.00 – „Români la porţile lumii“ – Teatrul Masca, partea II.

Cetățuia este una dintre aceste fortificații ridicate pe colina cu punctul cel mai înalt de pe zidurile care împrejmuiau cetatea medievală, potrivit Antena 3

Locul a fost transformat în hotel și restaurant, încă din perioada comunistă, apoi a trecut în proprietatea Aro Palace SA, după 1990, fiind unul dintre cele mai apreciate restaurante ale Brașovului, o lungă perioadă de timp. Aici s-au organizat și evenmente foarte apreciate de public, până când s-a declanșat conflictul între Aro Palace și statul român. După acest prim eveniment organizat în weekend, Cetățuia va fi redată circuitului turistic, în urma unui proces de reamenajare.

Previous Story

Brașov. O adolescentă de 17 ani a murit fulgerător din cauza unui tatuaj infectat. „Au fost afectate multe organe, în special inima. Detaliile le are Poliția referitor la droguri”

Next Story

Brașov. Forza Zu: Intrarea este liberă, în limita spațiului disponibil în Piața Sfatului