Last Updated on august 26, 2023 Vineri, 25 august, a fost o zi plină de accidente. Două autoturisme s-au ciocnit în față la Primărie, doi bicicliști, tată și fiu s-au lovit pe Calea București, un autoturism s-a răsturnat pe Ocolitoarea Brașovului.
Un șofer nu ar fi acordat prioritatea, astfel că două autoturisme au ieșit șifonate în urma impactului. Din fericire, nu au fost victime, doar pagube materiale, scrie Transilvania365.ro.
Autoturism răsturnat pe Ocolitoarea Brașovului
Un autoturism s-a răsturnat pe Ocolitoarea Brașovului, în zona localității Sânpetru, în urma unui accident produs vineri seară, în jurul orelor 20.00. Potrivit martorilor, în accident a fost implicat și un TIR, potrivit mytex.ro.
Tată și fiu, impact cu bicicletele pe Calea București în zona Dârste
Vineri, pe Calea București, din municipiul Brașov, a avut loc o coliziune între doi biciclisti, tată și fiu, ca urmare a unei manevre imprudente executate de unul dintre aceștia.
“La fata locului se află directionat un echipaj al Poliției Rutiere Brașov care efectuează verificări pentru lămurirea tuturor aspectelor identificate”, a declarat pentru Biz Brașov agentul șef de poliție Daniel Zontea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.