Brașov. Beat pe trotinetă, cercetat penal după ce a căzut și a ajuns la spital

Last Updated on iulie 8, 2023 Un bărbat din Brașov este cercetat de Poliție după ce a căzut cu trotineta. Era rupt de beat. Accidentul în urma căruia bărbatul de 33 de ani a ajuns să fie cercetat penal a avut loc joi seară, în jurul orei 19:00, pe strada Olteţ, din municipiul Braşov.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică și prezenta tulburări de echilibru, acesta a fost testat din punct de vedere al prezentei în organism a alcoolului, rezultatul indicând valoarea de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat, scrie brasov.net.

Brașov. Beat pe trotinetă, cercetat penal după ce a căzut și a ajuns la spital 1

Față de cele stabilite, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, în care cercetările se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea acestora.

Poliția Rutieră Brașov reamintește conducătorilor de trotinete electrice câteva reguli care conferă siguranță tuturor participanților la trafic, potrivit b1tv:

este interzisă conducerea trotinetei electrice sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive;
pentru a conduce o trotinetă electrică pe un drum public, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani;

conducătorilor de trotinetă electrică le este interzis să circule fără a purta casca de protecție, dacă vârsta acestora este sub 16 ani.

circulația pe trotineta electrică se face cu o singură persoană, fiind interzisă deplasarea mai multor participanți pe trotinetă;

traversarea străzii la trecerea pentru pietoni se efectuează obligatoriu pe lângă trotineta electrică;
este interzisă deplasarea trotinetei electrice pe trotuar, fiind exceptată situația în care este amenajată o pistă specială pentru biciclete;

Advertisements
Previous Story

Autobuzele RATBV Brașov vor circula și la Zărnești. Primarul Igrişan: „Programul curselor va fi afişat în cursul zilei de astăzi”

Next Story

Dan Air dă în judecată Aeroportul Brașov și Romatsa și anulează mai multe curse din București și Brașov. „În primul rând ne cerem scuze bucureștenilor, nu-i putem lăsa pe brașovenii noștri fără singura lor modalitate de transport aerian”