Brașov. Strada Dobrogeanu – Gherea, închisă de astăzi, pe ambele sensuri. „Adâncimea la care se lucrează, dimensiunea conductelor, neprevăzutul, cât și spațiul de manevră foarte limitat, vor face ca aceste lucrări să fie deosebit de dificile”

Last Updated on iunie 8, 2023 Primăria Brașov anunță că începând de astăzi, joi, 8 iunie, și până pe 22 iunie 2023, traficul pe strada Dobrogeanu – Gherea va fi închis în ambele sensuri, pentru lucrări de reabilitare a rețelei publice de canalizare realizate de Compania Apa, anunță Radio Brașov FM.

În perioada 8 – 22 iunie 2023, traficul pe strada Dobrogeanu – Gherea va fi blocat în ambele sensuri, pentru lucrări de reabilitare a rețelei publice de canalizare, între numerele 28 si 38, pe o lungime de aproximativ 100 metri.

Brașov. Strada Dobrogeanu – Gherea, închisă de astăzi, pe ambele sensuri. „Adâncimea la care se lucrează, dimensiunea conductelor, neprevăzutul, cât și spațiul de manevră foarte limitat, vor face ca aceste lucrări să fie deosebit de dificile” 1

Pentru executarea lucrărilor, Compania Apa Brașov a obținut în regim de urgență toate avizele și autorizațiile necesare, astfel încât acestea să se desfășoare în deplină legalitate.
Strada va fi blocată între intersecța cu str. Molidului și intersecția cu str. Pictor Pop, iar circulația va fi dirijată prin panouri de presemnalizare și direcționare, montate la cele două intersecții.

Deși accesul va fi permis doar pentru riverani, facem apel la înțelegerea lor, deoarece adâncimea la care se lucrează, dimensiunea conductelor, neprevăzutul, cât și spațiul de manevră foarte limitat, vor face ca aceste lucrări să fie deosebit de dificile.

Compania Apa Brașov își va respecta obligațiile contractuale față de toți cetățenii afectați din aceasta zonă, asigurând preluarea apelor menajere în perioada lucrărilor.
Îi sfătuim, și îi rugăm totodată, pe conducătorii auto ca, în perioada următoare să găsească rute alternative pentru evitarea acestei zone.

Ne cerem scuze locuitorilor din cartier pentru disconfortul creat! Vă mulțumim pentru înțelegere!” au transmis reprezentanții Companiei Apa, potrivit bzb.ro.

Previous Story

Aeroportul Brașov. 20.000 de bilete de îmbarcare, simbolice, pentru cei care merg la concertele de la „Zilele porţilor deschise”

Next Story

Opera Brașov: Ultimele bilete pentru concertul „Muzică de film” cu Cvintetul vocal ANATOLY!