Last Updated on iunie 18, 2023 Ioana Galan, controlor de zbor, a explicat cum s-a ajuns la situația ca Aeroportul Brașov să fie închis la ora 19:00. Lucrurile sunt simple: Conducerea Aeroportului a cerut un program scurt iar cei de la ROMATSA s-au conformat. O mare problemă o reprezintă și turnul virtual, dirijat de la Aeroportul Arad, aeroport aproape de faliment.
„O să-ncerc să explic pe înțelesul tuturor, cu cât mai puțin limbaj de specialitate, pentru a înțelege oricine n-are legătură cu domeniul. În aviație, totul, dar absolut TOTUL e foarte bine și strict reglementat.
Și pentru piloți, și pentru controlori, și pentru companiile aeriene, și pentru operatorul de aerodrom (aeroport), și pentru companiile de handling (cei care verifică biletele de avion, cei care aduc mâncarea în avion, cei care fac curat în avion, etc), și pentru companiile care execută reparații pe aerodrom, și pentru pompieri etc.
Toți au nevoie de licențe, certificate de operare, autorizații etc.
Toți sunt supravegheați de către Autoritatea Aeronautică Civilă din România (AACR) și tot AACR emite licențele, certificatele etc.
Nimic nu funcționează nereglementat.
Reglementările sunt emise de ICAO (la nivel mondial), EASA (la nivel european), Ministerul Transporturilor (la nivel de țară). Și toate trebuie respectate.
Azi voi vorbi doar despre CTA care dirijează din turnurile de la aeroporturi, pentru a nu încărca și mai mult postarea, le cer scuze celorlalți colegi ai mei.
În jurul unui aeroport există un spațiu aerian, de dimensiuni bine definite și pe verticală, și pe orizontală. Aceste spații se numesc după aeroportul din proximitate, ex: CTR Otopeni, CTR Arad, CTR Băneasa, etc.
În acest spațiu aerian nu poate intra nicio aeronavă fără un plan de zbor și fără acceptul controlorilor de trafic aerian.
Controlorii de trafic aerian (CTA) au licență DOAR pentru acel spațiu și DOAR pentru acel serviciu de trafic pe care-l prestează.
Un CTA de la TWR (turnul) Otopeni nu poate dirija la TWR Băneasa, de exemplu, el poate dirija doar la Otopeni, pentru că asta e licența pe care o are.
La fel, un pilot cu licență de Airbus nu poate pilota un Boeing.
Un CTA, pentru a-și schimba licența sau pentru a obține încă una, are nevoie de pregătire teoretică + simulator + OJT (on job training, pregătire în trafic real). Pregătirea durează între minim 6 luni și 1,5 ani, asta în cazul unui CTA deja autorizat. Dacă vorbim despre un CTA nou, care e stagiar, pregătirea durează între 2 și 3 ani, exceptând selecția sa.
La aeroportul Brașov a fost implementat, în premieră pentru SE Europei, conceptul de Remote Tower (RT – vă rog să căutați pe internet ce presupune asta, ar fi foarte multe de povestit).
Asta înseamnă că traficul aerian de la Brașov este dirijat dintr-o locație îndepărtată, deci nu dintr-un TWR aflat pe aeroportul Brașov.
A fost un proiect extrem ambițios pentru toți cei implicați (CJ Brașov, aeroport, ROMATSA, AACR), a fost un proiect care s-a concretizat în timp record, cu eforturi deosebite și nu folosesc vorbe mari sau goale.
Pentru dirijarea de la Brașov fost autorizați CTA instructori de la alte aeroporturi, dat fiind specificul în premieră.
Alegerea locului RT la Arad a fost decizia ROMATSA.
AACR și oficialii de la Brașov au fost de acord cu această decizie.
ROMATSA nu propune companiilor aeriene destinațiile, tipurile de aeronave pe care să le aibă în flotă, numărul de angajați etc.
Asta spre deosebire de cei care vin cu propuneri către ROMATSA, despre cum ar funcționa mai bine aceasta (vezi foto 1).
În publicația AIP România (Aeronautical Information Publication), care e publică, se găsesc toate datele despre aeroporturile din România.
Pentru Aeroportul Brașov, datele au fost publicate acum mai bine de 2 luni (vezi foto 2).
Toți operatorii doritori de Brașov au avut timp pentru a-și stabili rutele și programul de operare.
Wizz Air a modificat orele curselor, după programul de funcționare al aeroportului, de exemplu.
În plus, tot în AIP scrie că dacă vreo companie aeriană dorește operarea în afara orelor de program, trebuie să notifice aeroportul cu minim 24 de ore înainte (vezi foto 2)
În prezent, tot traficul aerian de pe aeroporturile din România este dirijat de CTA, conform legii.
Există în Europa un aeroport în Italia (Cuneo) unde se poate opera fără servicii ale CTA, între anumite ore.
Pentru asta trebuie o aprobare a AACR.
Pe care nimeni n-a cerut-o.
Orice aeroport are nevoie de certificare. Pentru a o obține, trebuie să dovedească anumite capacități/ dotări, cf legii, de la capacitate procesare pasageri, până la locurile de parcare aeronave (care la Brașov sunt 3, deci nu pot fi simultan mai mult de 3 aeronave acolo).
Aeroportul Brașov a primit certificat de operare de la AACR pentru intervalul 07.00-19.00 (LT – local time) (vezi foto 3)
Orice operare în afara orelor din certificat înseamnă ilegalitate, iar aeroportul ar pierde certificarea imediat, adică s-ar închide.
ROMATSA oferă servicii de trafic aerian conform programului de funcționare al Aeroportului Brașov din certificatul său de operare (vezi foto 2)
Nu ROMATSA a propus acest program de funcționare, ci ROMATSA a oferit ceea ce i s-a cerut.
Aș mai avea de spus, dar e deja prea lungă postarea. Sper să fi făcut un pic de lumină.
Aeroportul Brașov.
După 50 de ani, s-a construit la Brașov un aeroport.
Succes, Brașov!” a scris Ioana Galan pe Facebook.
Directorul general al ROMATSA, Marius Cojoc, a confirmat pentru Biz Brașov faptul că nicio aeronavă nu va pleca sau nu va ateriza între orele 19 și 7 dimineața pe/de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav.
„Programul aeroportului a fost stabilit împreună cu reprezentanții Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav și a fost publicat. În prezent sunt școlarizați controlori de trafic pentru a flexibiliza acest program-tot în interval de 12 ore, dar cu flexibilizarea orelor de începere și terminare a programului. Pe viitor se are în vedere și extinderea orarului de funcționare a aeroportului, în funcție de dinamica zborurilor. Trebuie să mai școlarizăm personal tehnic, personal meteo.
Peste 3 luni putem să facem flexibilizarea programului. Vom discuta cu toți operatorii aerieni astfel încât să facem față solicitărilor dumnealor. Toți operatorii au cunoscut programul aeroportului. Din pricina lipsei de personal, pentru că este un spațiu aerian nou, utilizăm controlori de la Arad și de la alte turnuri.
Această perioadă de training este o perioadă mai dificilă, trebuie controlori experimentați pentru a furniza în siguranță servicii de navigație aeriană”.
Din cauza acestor restricții de operare, Dan Air comasează mai multe zboruri. Până la sfârșitul lunii, zborurile companiei aeriene dintre București și Nuremberg, Stuttgart, Barcelona și Bruxelles vor fi cu escală la Brașov, anunță Europa FM.
Cei care pleacă de la București vor avea o oprire de aproximativ 40 de minute pe aeroportul din Brașov, unde vor fi îmbarcați și pasagerii de aici. La fel se va proceda și la retur.