Aeroportul Brașov. Zboruri directe spre Turcia şi Grecia. „Primele 4 plecări sunt deja vândute”

Last Updated on mai 16, 2023 Brașovenii și-au cumpărat deja bilete pentru Grecia și Antalya. Două agenţii de turism vând pachete de vacanţă, cu zboruri directe de pe aeroportul Braşov. Destinaţiile: Antalya în Turcia şi Creta în Grecia.

În ceea ce priveşte cursele de linie, două companii aeriene au fost anunţate. Una din ele va zbura la Londra şi Dortumnd. Cea de-a doua companie, care anunţase zboruri către mai multe destinaţii, a anulat două dintre ele, mai exact Milano şi Budapesta, anunță Observator Tv.

Aeroportul Brașov. Zboruri directe spre Turcia şi Grecia. „Primele 4 plecări sunt deja vândute” 1

(foto arhiva)

Braşovenii nu sunt interesaţi de cele două destinaţii pe care le-am propus noi. Asta a fost şi motivul pentru care am propus mai multe destinaţii, pentru a vedea exact care este intenţia de călătorie a pasagerului”, a precizat Matt Ian David, director companie zbor.

În Creta avem un grad de ocupare de 50%, iar pe Antalya 55%. Practic, primele 4 plecări sunt deja vândute. Aşteptăm braşovenii cu rezervări pe următoarele plecări, în iulie„, spune Cornelia Nistor, agent de turism.

În acest moment, personalul necesar pentru funcţionarea aeroportului din Braşov este acoperit în proporţie de doar 10 la sută.

Drumul Aeroportului, în etapa studiului de fezabilitate

Construcţia drumului către Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav nu va începe prea repede, având în vedere că în acest moment investiţia este, încă, în etapa pregătirii documentaţiilor tehnice, anunță bzb.ro.

Proiectul unui nou drum spre aeroportul Braşov a fost anunţat de conducerea DRDP anul trecut, în luna iunie, iar Ministerul Transporturilor a aprobat banii pentru realizarea studiului de fezabilitate în septembrie 2022. Ulterior, a fost pregătită documentaţia licitaţiei pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a fost derulată procedura de atribuire.

Artera rutieră, cu o lungime de aproximativ 5 km, ar urma să facă legătura între Varianta Ocolitoare a Municipiului Braşov – Aeroportul Internaţional Braşov Ghimbav şi DN1 în zona Codlea.

Drumul va porni de la Ocolitoarea Braşovului, în zona CATTIA, va intersecta DJ 103C (care porneşte din Ghimbav şi duce spre Aeroport) şi se va termina la intrarea în Codlea, de unde va începe sectorul de autostradă Braşov-Făgăraş (A3, care se va continua spre Sibiu, de unde există deja drumuri de mare viteză către graniţa de vest a României).

Prin realizarea acestui drum, reprezenranţii DRDP Braşov susţin că traficul rutier spre şi dinspre aeroport se va desfăşura direct din ocolitoarea Braşovului, fără ca maşinile să mai treacă prin oraş şi fără ca traficul de pe DN 1 (dinspre Făgăraş) să fie sufocat (asta după ce se va construi autostrada).

Previous Story

Brașov. Junii Dorobanţi sărbătoresc, sâmbătă, 100 de ani de existență. „La nici o sărbătoare a junilor, nu poate lipsi tradițională hora a noastră”

Next Story

Brașov. Colegiul Meșotă are 54 de olimpici