Aeroportul Brașov, curse și spre Tel Aviv. „Israelienii iubesc România și vor să meargă în vacanță pentru că Israelul devine foarte aglomerat”

Last Updated on aprilie 12, 2023 Aeroportul Brașov a intrat și în atenția celor din Israel. Din această vară vor fi organizate zboruri Brașov – Tel Avi, a declarat Ambasadorul Israelului în România, Excelența Sa Reuven Azar.

Israelienii iubesc România. Și vin aici în număr din ce în ce mai mare. Anul trecut, am avut doar 150.000. Și am avut 100.000 de români care vizitau Israelul înainte de pandemie. Iar anul trecut, 2022, au fost 50.000. Așa că anul acesta vrem să ne întoarcem la cel puțin cifrele pe care le aveam înainte.

Aeroportul Brașov, curse și spre Tel Aviv. „Israelienii iubesc România și vor să meargă în vacanță pentru că Israelul devine foarte aglomerat” 1 Aeroportul Brașov, curse și spre Tel Aviv. „Israelienii iubesc România și vor să meargă în vacanță pentru că Israelul devine foarte aglomerat” 2

Și cred că suntem pe un drum bun, pentru că astăzi ne bucurăm deja de șase-opt zboruri pe zi de la Tel Aviv la București. Și avem deja zboruri directe către alte destinații din România.

În vară, vom avea zboruri spre Constanța, spre Suceava, spre Brașov, spre Cluj. Așa că eu cred că vom atinge din nou aceste cifre. Israelienii iubesc România și vor să meargă în vacanță pentru că Israelul devine foarte aglomerat. Și românii iubesc Israelul, bineînțeles. Da. Avem nevoie de locuri pentru vacanțe”, a spus ambasadorul, citat de mytex.ro.

Totuși, până acum, nici o companie aeriană nu a anunțat că va avea astfel de zboruri de linie. Dan Air va deschide curse spre/dinspre Tel Aviv, din iunie 2023, dar doar din București.

La fel, Wizz Air, cealaltă companie care a anunțat că va opera zboruri de linie de pe Aeroportul Brașov, are doar spre Londra și Dortmund, cele spre Israel fiind operate de pe Otopeni și din Cluj.

Licitaţii cu strigare pentru Aerogară

Regia Autonomă (RA) „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” RA a anunţat marţi, 11 aprilie, organizarea a două proceduri de licitaţie cu strigare pentru închirierea unor spaţii şi terenuri din cadrul Aeroportului. Procedurile vizează spaţii ce ţin de activitatea aeroportului şi de alimentarea cu carburanţi. Conform anunţului reprezentanţilor Consiliului Judeţean Braşov, spaţiile vor fi închiriate pentru o perioadă de cinci ani.

„Caietul de sarcini şi Regulamentul de desfăşurare pentru fiecare procedură în parte se pot achiziţiona de la secretariatul regiei, de pe Bulevardul Eroilor, nr. 5, Camera 313 contra sumei de 500 de lei, care se va achita prin virament bancar la Sucursala Braşov a Băncii Comerciale Române, cont: RO20 RNCB 0059 1731 7176 0001 – BCR Braşov”, se arată în anunţul administraţiei judeţene braşovene, potrivit bzb.ro.

Ce spaţii vor fi scoase a licitaţie

Închiriere spaţii pentru servicii de handling la sol:
– spaţiu în suprafaţă de 6,36 mp, situat la parterul terminalului şi destinat agenţiilor care vor deservi pasagerii;
– spaţiu în suprafaţă de 14,73 mp situat la subsol şi destinat manipulatorilor de bagaje şi operatorilor de echipamente;
– spaţiu în suprafaţă de 9,00 mp, situat la parter, cu destinaţia ticketing;
– teren în suprafaţă de 1500 mp situat în perimetrul Aeroportului, destinat pentru amplasarea unui cluster de containere şi amenajarea unei platforme în vederea derulării activităţilor de handling de rampă, întreţinere etc.

Înscrierea la licitaţie se poate face până miercuri, 19 aprilie 2023, ora 10.00, la secretariatul RA „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”. Licitaţia se va desfăşura în data de 19 aprilie 2023, ora 10.00, la sediul Aeroportului.

Închiriere spaţii pentru servicii de handling combustibil:
– spaţiu în suprafaţă de 8,25 mp, situat la parter şi destinat agenţiilor de alimentare cu combustibil;
– teren în suprafaţă de 1000 mp, situat în perimetrul aeroportului şi destinat pentru amplasarea echipamentelor de stocare, alimentare şi delestare carburant de aviaţie etc.

Înscrierea la licitaţie se poate face până joi, 20 aprilie 2023, ora 10.00, la secretariatul RA „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”. Licitaţia se va desfăşura în data de 20 aprilie 2023, ora 10.00, la sediul Aeroportului.

Ce preţuri de pornire au fost stabilite de experţi

Amintim că în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Braşov din 30 martie a fost hotărârea privind închirierea, prin licitaţie publică, de către Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”, a unor spaţii primite în administrare, preţurile de pornire fiind stabilite printr-o expertiză de specialitate.

Preţurile de pornire pentru închirierea spaţiilor din Aeroportul Braşov sunt:

1. chirie de piaţă – spaţii comerciale zonă publică restricţionată amplasate la parter şi etaj: 33 euro/mp (fără TVA);
2. chirie de piaţă – spaţii comerciale depozitare/spaţii anexe zonă publică şi zonă restricţionată amplasate la parter şi etaj: 17,5 euro/mp (fără TVA);
3. chirie de piaţă – spaţii depozitare/spaţii anexe zonă amplasate la subsol: 7 euro/mp (fără TVA);
4. chirie de piaţă – spaţii pentru echipamente tip ATM, automate cafea/veding: 130 euro/mp (fără TVA);
5. chirie de piaţă – terenuri = 0,9 euro/mp (fără TVA).

Previous Story

Președintele CJ Covasna, despre deschiderea Aeroportului Brașov: „Cei care au plecat în străinătate acum 15-20 de ani se vor reîntoarce odată cu deschiderea Aeroportului de la Brașov”

Next Story

Allen Coliban, despre dosarele la DNA: „Un dezvoltator imobiliar cu antecedente penale, mare sfârtecător de dealuri verzi, mi-a făcut plângere penală pentru abuz în serviciu”