Se redeschid Catacombele Braşovului, de După Ziduri. „În această perioadă se desfășoară expertizarea catacombelor”

Last Updated on martie 23, 2023 Catacombele de După Ziduri din municipiul Brașov au intrat într-un amplu proces de expertizare și evaluare, iar ulterior vor fi redeschise pentru public, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio România Brașov.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei după ce mai mulți brașoveni au reclamat faptul că în pasajele subterane au intrat din nou, fără drept, oameni ai străzii.

Se redeschid Catacombele Braşovului, de După Ziduri. „În această perioadă se desfășoară expertizarea catacombelor” 1

“În această perioadă se desfășoară expertizarea catacombelor pentru stabilirea valorii lor și pentru includerea lor în circuitul civil. În perioada în care s-au făcut aceste evaluări, un grup de tineri a profitat și a intrat în catacombe.

A fost Poliția Locală. Nu au făcut mizerie, nu a fost nicio problemă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, potrivit Radio România Braşov FM.

Reprezentantul municipalităţii braşovene mai spune că, în momentul finalizării tuturor etapelor pentru includerea catacombelor în circuitul turistic, acestea vor fi din nou deschise pentru public, potrivit bzb.ro.

Advertisements
Previous Story

Fundata, Brașov, destinația turistică numărul 1 a României în 2023. „Aici oamenii își continuă viața pastorală, tradițiile”

Next Story

Surse. Și Wizz Air va zbura de pe Aeroportul Brașov